Obiectivele mele

Cu fiecare nou an școlar, vine un nou început. Mă gândesc la toate lucrurile care nu au mers așa cum le-am planificat anul trecut, precum și la lucrurile pe care le-am făcut. Iau aceste gânduri și din ele făuresc un nou început, unul care va fi chiar mai bun decât ultimul. Clasele la care predau sunt diferite, pentru fiecare îmi fixez obiective diferite, iar de ceva vreme încoace fixez obiective pe elev, fiindcă fiecare este diferit în felul său, însă particularitățile au la bază generalitățile în care este necesar să crezi.

Anul acesta îmi doresc să fiu un profesor mai bun, experința acumulată îmi dictează că în orice circumstanță este loc pentru îmbunătățirea modalităților de exprimare în relația profesor-elev.

Anul acesta voi face din nou ca învățarea să fie distractivă. Îmi amintesc de perioada cand eram copil și învățam prin jocuri, astăzi tot ce aud în jurul meu este legat de rezultate bune la Examenul de Evaluare Națională.

Anul acesta voi crea clase organizate, clase unde elevii își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni și unde totul are locul lui.

Anul acesta voi prezenta evaluarea într-o manieră astfel încât fiecare elev să-și poată atinge obiectivele fiindcă singurul scop al evaluării este acela de a ajuta la planificarea instruirii în jurul nevoilor elevilor, nu să fie doar un instrument al unui clasament.

Anul acesta voi comunica progresul elevilor în așa fel încât bucuria cunoașterii să nu fie umbrită de momentele neplăcute din viața noastră.

Anul acesta voi învăța noi strategii de predare pentru ca mai apoi să completez paleta mijloacelor de predare-învățare ca să fiu mai bine înțeles de către elevii mei .

Anul acesta voi pleda pentru tehnologie integrată în educație. În acest moment este greu să ții pasul cu instrumentele tehnologiei, trebuie să ai discernământ în a opta pentru cea mai potrivită modalitate de a integra cea mai recentă tehnologie la clasă, acest discernământ apare dacă tu însuți le folosești în domeniul tău de activitate.

Anul acesta…