OLIMPISMUL ȘI EDUCAȚIA
Într-o lume tot mai izolată, mai puțin dispusă pentru socializare, cooperarea între factorii educaționali devine necesară și se impune și ca obligație morală din partea acestora pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza, prin exemple și modele, cu adevărate valori ale spiritualității umane. Educația și-a multiplicat necontenit formele de organizare, odată cu evoluția societății, în care rolul său a devenit din ce în ce mai important.
Factorilor educativi tradiționali, familia și școala, li s-au adăugat alții noi, precum biserica, instituțiile de cultură, centrele sportive, mass-media, diferite centre de agrement, adică toți aceia care asigură educația non-formală. Nu este posibilă în zilele noastre o existență izolată, în afara comunității, cu binele și relele acesteia, deci o educație concepută și derulată exclusiv în cadrul familiei, fără aportul calificat al școlii și al partenerilor educaționali.
Sportul, fenomen social cu caracter universal, reprezintă o realitate contemporană de o mare complexitate și importanță, atât prin funcțiile îndeplinite de valorile create, cât și prin locul ocupat în ansamblul vieții sociale. Puține sunt evenimentele sociale care au reușit să pătrundă în conștiința umanistă și să reunească sub același ideal tineri din diverse țări și continente ale planetei noastre, indiferent de culoare, convingeri politice sau religioase, de ocupație.
Sportul a generat olimpismul care constituie cristalizarea specifică etico-spirituală a valorilor culturale vizând domeniul activității sportive în ansamblul lui. Ca atare, olimpismul este o aplicare și nuanțare a înaltelor valori spirituale ale umanității în spațiul sportului. Din acest punct de vedere, olimpismul, ca filosofie umanistă a sportului, este în primul rând o mișcare de substanță culturală care vizează umanizarea continuă a omului și a relațiilor umane prin tot ce înseamnă caracteristica sa fundamentală.
În ceea ce privește educația, mișcarea olimpică are datoria și menirea de a promova un ideal de viață robust, apărându-l totodată de pericolul unidimensionalizării, definit mai ales prin bunuri materiale. Olimpismul s-a remarcat și a căpătat prestigiul tocmai prin promovarea echilibrată și solidă a valorilor spirituale înalte, superioare. Organizațiile sportive, sportivii de performanță și mai ales cei de înaltă performanță, care reprezintă modele, cu deosebire pentru copii și tineri, au datoria de a contribui la dezvoltarea sportului și la dezvoltarea spiritului fair – play, astfel încât întreaga activitate să se desfășoare într-un climat de seninătate, prietenie, destindere. Tineretul trebuie educat în spiritul Olimpismului și al FAIR – PLAY–ului, astfel încât sportul, această creație a omului pentru formarea și desăvârșirea propriei sale personalități, să-și exercite forța valorizatoare.
Acțiunea concentrată a factorilor educativi este un deziderat important, pe care școala trebuie să-l conștientizeze și să-l concretizeze. Personalul specializat al școlii ar trebui să orienteze familia pentru ca aceasta să-și sporească rolul în formarea personalității copilului, un rol important fiind dat de înscrierea acestora într-un club sportiv, participarea la competiții sportive.
Bibliografie
- Rebedeu, I. – Elemente de axiologie și filosofia culturii. Univ. Ecologică, 1993
- Banciulescu, V.- Sport și cultură, Ed. Facla, 1983
- Nicola Ioan – Tratat de pedagogie școlară, EdituraAramis, 2003