PAȘII NECESARI PENTRU O EVALUARE EFICIENTĂ

Rolul unei evaluări moderne este acela de a da încredere, de a-l ajuta pe elev în procesul didactic. Ea îi arată profesorului cât de eficient își dozează materialul, cât de bine reușește să comunice cu elevii, cât de eficiente sunt metodele și mijloacele pe care le utilizează. Astfel, încurajarea fiecărui elev în lecție îl determină pe acesta să înțeleagă faptul că îi este recunoscut efortul și progresul pe care îl face să învețe. Rolul fiecărui cadru didactic este, pe de o parte, de a-i antrena pe elevi în propria pregătire, de a personaliza comunicarea, de a crea o atmosferă pozitivă, iar pe de altă parte de a modela elevii, adoptând și experimentând metode moderne, cât mai antrenante și mai atractive. În acest sens, nu trebuie neglijate câteva aspecte atunci când programăm o formă de evaluare.

Evaluarea este un factor important în derularea unei activități, fiind procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile, permițând luarea unor decizii ulterioare. Actul de evaluare presupune trei momente relativ distincte:

– măsurarea rezultatelor învățării (culegerea de informații);
– aprecierea (judecată);
– decizia de ameliorare (scopul evaluării).

Evaluarea reprezintă o înlănțuire a acestor operații. Măsurarea se realizează în vederea aprecierii, iar aprecierea este indispensabilă pentru luarea unei decizii adecvate. Una fără alta, aceste operații nu se justifică. Împreună, ele presupun un sistem de gândire, de tehnici de măsurare, de criterii de apreciere obiectivă și coerentă, de standarde care duc în final la adoptarea unei decizii. A perfecționa sau a moderniza sistemul de evaluare înseamnă, în mod obligatoriu, a perfecționa sau a moderniza efectuarea în condiții optime a acestei suite de operații.

Prin măsurare se înțelege acea operație de cuantificare a rezultatelor școlare, respectiv de atribuire a unor simboluri exacte unor componente achiziționate, prin excelență – calitative. Măsurarea presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziții și nu implică emiterea unor judecăți de valoare. Aprecierea școlară sau evaluarea propriu-zisă constituie emiterea unei judecăți de valoare, semnificarea unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referință axiologic. De fapt, aprecierea și formularea concluziilor constituie un singur moment distinctiv pentru că dacă se analizează cu atenție aceste etape (aprecierea și formularea concluziilor) se constată că este destul de dificil să se facă departajarea lor. În momentul în care apreciem rezultatele elevilor folosindu-ne de baremele de corectare și notare sau de descriptorii de performanță, deja începe să se contureze o strategie pe care o vom adopta în vederea îmbunătățirii performanțelor elevilor.

Efectuarea măsurătorilor presupune ca instrumentele de evaluare (probe scrise, probe practice, probe orale, etc.) să întrunească anumite calități precum: validitatea, fidelitatea, obiectivitatea, aplicabilitatea și exactitatea. Cu cât aceste instrumente vor fi mai bine puse la punct, cu atât mai mult datele culese vor fi obiective, corecte, deci relevante.

Astfel, măsurarea presupune o cântărire obiectivă a cunoștințelor etalate de elevi pe baza unor probe cât mai exacte, iar specificarea obiectivelor și convertirea lor în criterii de evaluare constituie o operațiune ce poate conferi măsurării un grad mai înalt de credibilitate.

Aprecierea înseamnă emiterea unei judecăți de valoare. Prin această operație, pe baza informațiilor obținute prin măsurare, se stabilește valoarea rezultatelor școlare, precum și a procesului de învățare. Dacă măsurarea răspunde la întrebări de tipul: cât de mult?, ce dimensiuni?, ce cantitate? etc., aprecierea, în schimb, răspunde la întrebări de felul cum este?, ce valoare are?, în ce măsură răspunde trebuințelor sau așteptărilor?

Măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare se prezintă ca un proces cu numeroase operații realizate în trei etape: examinarea, cunoașterea rezultatelor și aprecierea.       Examinarea presupune aplicarea unei probe care constituie mijlocul de verificare a progreselor elevului. Datele obținute prin aplicarea probelor necesită o prelucrare și analiză amănunțită. După corectarea probei, profesorul compară rezultatele obținute cu obiectivele urmărite și apoi emite aprecieri asupra acestor rezultate.

Măsurarea trebuie să aibă în vedere nu doar termeni de natură cantitativă, date lipsite de semnificație deosebită care cer o simplă reproducere a lor. Accentul trebuie orientat spre nivelul la care elevii și-au însușit unele tehnici de muncă independentă, dar și pe capacitatea de a opera cu noțiunile învățate.

Scopul final al oricărei evaluări este formularea concluziilor. Acum se poate găsi răspuns la întrebări precum: de ce evaluăm?, pentru ce aplicăm proba sau testul? Este necesar ca cei care iau hotărâri să cunoască atât rezultatele, cât și cauzele care au determinat aceste rezultate. Deciziile adoptate pot fi diferite: unele se referă la recunoașterea rezultatelor exprimate în termeni de promovat/nepromovat, admis/respins etc., altele pun accentul pe perfecționarea procesului de predare-învățare vizând măsuri de diferențiere, de individualizare, de personalizare, de compensație, de ameliorare ori de optimizare, alegerea de mijloace, adoptarea unui program special, schimbarea strategiei utilizate.

Cele trei operații se află într-o strânsă interdependență, evaluare însemnând deopotrivă măsurare, apreciere, decizie. Fiecărei etape trebuie să-i acordăm atenția cuvenită, elevul să devină un partener al profesorului în evaluare, să înțeleagă și să aprecieze evaluarea ca pe o modalitate de evidențiere a performanțelor la care a ajuns la un moment dat.

Indiferent de tipul sau scopul ei, evaluarea trebuie să aibă un caracter stimulator, să încurajeze elevul, îndemnându-l să descopere propriile valori, să se bucure de progresul realizat și să îi ofere multiple posibilități de ilustrare a capacitaților și competențelor dobândite.