Pedepsiți prin recompense. Cum să evităm bulinele roșii, bonusurile, lauda și alte feluri de mită

 Toți părinții doresc ca toți copiii să fie minunați, fără frică, entuziaști, responsabili, cooperanți, independenți, echilibrați, încrezători în forțele proprii și liberi. Cu toții ne dăm seama că este o listă ideală sau cel puțin, este o provocare să ai un copil care să fie deopotrivă ambițios, dar și cooperant.

Avem momente când spunem despre un copil că e “bun”, în sensul că stă unde îl  pui, nu plânge mult, nu se agită în mijloacele de transport în comun, ș.a.m.d., dar tocmai am spus mai sus că vrem un copil fără frică, entuziast etc. Cum se împacă cele două?

Vestea proastă este că nici Alfie Kohn, autorul cărții, nu ne dă o rețetă de sfaturi practice – pe care explică că le consideră lipsite de respect față de părinte și copil, deopotrivă. Parentingul nu e o rețetă cum să faci cea mai delicioasă mâncare, dar când vorbim despre creșterea unei ființe umane (unui copil) nu e ușor. Diferențele sunt extrem de mari atunci când vine vorba de copii.

Unele familii se întreabă: cum îl fac pe copilul meu să facă ceea ce vreau eu? Altele își pun întrebarea: care sunt nevoile copilului meu și ce pot face să îi asigur tot ce are nevoie? Tot ce vor toți, uneori, este ca un anumit comportament să dispară, sau altul mai bun să îi ia locul. Și pentru asta avem tot felul de “tips and tricks” – la care apelează părinții, educatorii și angajatorii.

Alfie Kohn afirmă că, pentru fiecare copil care aleargă în locuri publice și are nevoie de o definiție a copilului răsfățat, există alte sute de copii certați, pedepsiți fără motiv, loviți, refuzați atunci când cer ceva pe motiv că “așa vreau eu”, ș.a.m.d. Ciudat însă, presupunerea lui este că, prin faptul că sunt foarte toleranți, unii părinții compensează pentru faptul că alți părinți nu sunt. La tendințele de dominare pe care le arată unii – genul “la mine în casă, eu sunt șef și cât ești copil la mine în casă, vei face așa cum spun eu!”, ei răspund cu “nu voi face așa ceva niciodată cu copilul meu, eu sunt tolerant”. Alte mame spun: “eu îi permit orice copilului meu, doar cât suport eu. Când nu mai suport, încep să intervin”. Toate acestea au legătură cu ideea de control.

Există limite, dar atunci când dăm de ele, în loc să ne gândim la obiectivul pe termen lung, ne concentrăm pe alte noi tehnici pentru a atinge obiectivele pe termen scurt: privind comportamentul de moment.

Controlul dă naștere la copii:

1. a) fie excesiv de ascultători – oameni care se supun ordinelor, urmează linii dinainte trasate, oameni care ajung să fie lingusitori pe lângă șefi sau cei care doar, plictisiți, fac ce li se spune, fără să ia nicio provocare.

Ne dorim copii care să fie capabili să gândească singuri dacă ceva e greșit. Care să aibă capacitatea să ne spună, respectuos, dacă nu sunt de acord cu ceea ce se cere de la ei.

Alfie dă exemplul mamei de adolesent care se plânge că era un copil așa de bun și ascultător, iar acum uite ce a ajuns, nu mă mai ascultă. Dar de fapt, el ascultă în continuare, face ce i se spune, numai că nu mai sunt părinții cei care îi dictează, ci un cerc de prieteni “supărăcios”(care ei nu îi place).

În fiecare copil există o capacitate naturală de a spune “Dar de ce?”, iar controlul excesiv îi face pe copii să devină “yes, mam!” fără capacitate de discernământ.

1. b) fie excesiv de nesupuși – oameni care pun la îndoială orice formă de control sau conducere. Genul ăsta de copii îi face să-și direcționeze furia și mânia mereu împotriva altcuiva din jurul său. Vezi de aici și agresiunea, intimidarea, victimizarea celor mai slabi.

Există studii care arată că acei copii crescuți cu control excesiv în ceea ce privește mâncarea ajung să aibă probleme de alimentație. Copiii care sunt obligați să mănânce doar la ora mesei și nu între mese, cărora li se dă o gustare dulce ca recompensă dacă mănâncă mâncarea sănătoasă sau care sunt obligați să mănânce tot ce au în farfurie – ajung să nu se mai poată controla. Pentru că tot timpul li s-a impus ce, cât și când să mănânce, cum să stea la masă,etc. Ei nu mai dețin controlul, ei, pur și simplu, se supun, controlul fiind deținut de altcineva. Nu pot decide nici măcar daca le este foame.

În ceea ce privește educația, cu cât profesorii pun control mai mare asupra elevilor, le dau multe teme, îi obligă să facă și multe probleme la matematică, cu atât copiii își pierd interesul să descopere ei înșiși ceea ce este în cărti, în lume. Le fac un deserviciu mare copiilor pe termen lung atunci când li se spune: fă așa cum îți spun eu! Interesul copiilor de a cerceta și a afla lucru noi dispare.

În concluzie, e valabil pentru mâncare și educație: supra-controlul duce la pierderea interesului copilului pentru acel lucru.

În ceea ce privește temele pentru acasă, este binecunoscută “aversiunea” lui Alfie Kohn față de acestea. Însă aceasta este bazată pe studii. Iar el spune că studiile arată că nu există niciun fel de beneficiu în teme. Este ceea ce americanii au numit “all pain and no gain!”. Temele pentru acasă la copiii sub 15 ani sunt doar pierdere de timp și dau naștere la conflicte în familie, timpul copilului cu familia trebuie să fie petrecut în familie, nu făcând teme.

Pedepsele

Pedeapsa înseamnă că fac deliberat ceva ca să fac copilul nefericit pentru a face un comportament nedorit al acestuia să dispară.

Este pedeapsa eficientă? Dacă este eficientă, de ce trebuie să repetăm pedeapsa asupra aceluiași copil?

Folosirea pedepselor e veche de zeci de ani, dar acum avem suficient de multe studii făcute care să demonstreze că un comportament “rău” al copilului se datorează tocmai acelor pedepse. Pedeapsa nu numai că nu ajută, ba chiar înrăutățesc lucrurile. Studiile arată că pedeapsa are efectul de a face copilul să se comporte mai rău imediat ce își dă seama că este pedepsit. Deci nu numai că e ineficientă, ca metodă, dar e chiar contra-productivă.

De ce nu funcționează pedepsele?

1. Copilul se simte umilit, lipsit de putere, frustrat;
2. Copilul învață lecția puterii: puterea este o modalitate de a obține ceea ce îți dorești de la cei mai slabi ca tine;
3. În timp își pierd eficiența așa că trebuie să vii cu alte pedepse și mai dure. Până unde vei merge oare?
4. Erodează relația părinte-copil. “Cu cât îți exerciți mai mult controlul asupra copiilor, cu atât mai puțină influență vei avea asupra lor pe termen lung!”

Dacă nu pedepsește, părintele pare că nu este respectat, că nu i se recunoaște statutul, pare neimportant. Mai e și o chestie de cultură, “ce-o să zică lumea” dacă nu facem nimic, dacă nu îl pedepsim? Toate acestea explică de ce totuși pedeapsa există în continuare, în ciuda ineficienței noastre.

Există și părinți care spun că au pedepsit “din dragoste”. Așa o fi, dar devine confuzant pentru copil, iar durerea nu îi face pe copii să îi iubească mai mult.

Recompensele

Un studiu a arătat că acei copii care au fost recompensați pentru a fi generoși,  au fost mai puțin generoși decât ceilalți. Recompensele se dovedesc a fi contraproductive nu numai în ceea ce privește valorile bune, cum ar fi generozitatea, dar și în ceea ce privește realizarea lor. Recompensele puse pentru a duce ceva la bun sfârșit, fac ca acel lucru să fie făcut greșit, să nu fie dus la bun sfârșit de către cei cărora li s-a promis o recompensă, spre deosebire de cei cărora nu li s-a promis această recompensă.

        De ce este Alfie Kohn împotriva notelor la școală ?

Copiii la școală primesc note pentru performanță, dar de fapt ceea ce facem este că le inducem focusul pe notă, pe obținerea acesteia. Daca primesc note, se vor întâmpla trei lucruri:

– nu mai sunt interesați de învățarea în sine;

– vor alege cel mai simplu lucru de făcut ca să ia nota cea bună (cea mai scurtă carte de citit, cel mai mic exercițiu – evită riscul intelectual);

– vor deveni elevi interesați de lucruri superficiale.

Soluția pe care o propune Alfie pentru noi în cartea sa este ca acei părinți care duc copiii în sisteme tradiționale de învățământ în care evaluarea se face cu note (calificative) trebuie să faceți ca notele să fie cât mai invizibile cu putință. Copilul nu trebuie sa stie ce nota/calificativ a luat. Cu siguranță, fiecare dintre noi ne-am pus întrebarea, măcar o dată în viață „De ce se pun note/calificative?. Notele sunt justificate astfel:

– Fac elevii să învețe mai bine, de teamă să nu primească o notă mică sau în speranța că vor primi o notă mai mare;

– Împart elevii în funcție de performanțele lor, ceea ce este util pentru admiterea la facultate și distribuirea locurilor de munca;

– Oferă feedback elevilor despre cât de bine s-au descurcat și pe ce trebuie să insiste.

Notele și lucrările de control, pedepsele și recompensele sunt dușmanii siguranței, reducând exprimarea elevilor despre ceea ce gândesc.