POPULAȚII NORD–AMERICANE. „PIELE ROȘII”

Dacă în materialul precedent am prezentat doar câteva din numeroasele populații vechi ale Africii, în materialul de față vom face referire la nativii americani.

Locuire. Cea mai acceptată ipoteză asupra momentului și modului de populare a continentului nord-american este aceea a migrației populației din Siberia Sudică, regiunea Altai, care în urmă cu cca. 22.000-15.000 ani a traversat fâșia de pamânt ce exista atunci în locul actualei strâmtori Bering și care lega Asia de America, în condițiile în care nivelul mării era mult mai redus datorită glaciațiunii cuaternare. După ce o perioadă a rămas blocată în Alaska datorită climei geroase și gheții, populația s-a deplasat spre Canada și ulterior spre restul Americii de Nord.

Descoperire. Primul european care ajunge în America este considerat vikingul Leif Eriksson, numit și „Leif cel Fericit”, în jurul anului 1000, și nu Cristofor Columb care ajunge acolo abia în 1492. Leif Eriksson, fiul lui Erik cel Roșu, pleacă într-o expediție în care descoperă coastele NE ale Americii de Nord; teritoriilor descoperite le dă denumirea de „țări”: Helluland (Țara Pietroasă), posibil în Insula Baffin, Markland (Țara Pădurilor), în estul Peninsulei Labrador și Vineland (Țara Vinului), în Insula Terra Nova, unde întemeiază și o așezare.

Denumirea de „America” sau „Țara lui Amerigo” a fost dată de geograful Martin Waldseemuller în 1507 (la un an de la moartea lui Columb), în onoarea florentinului Amerigo Vespucci, al cărui singur merit a fost acela că, ajuns pe țărmurile Americii de Sud, intuiește că e vorba de un nou pamânt, Lumea Nouă. În 1538, cartograful Mercator extinde denumirea de America și asupra continentului nordic.

Nativii americani denumiți eronat de Cristofor Columb „los indios”, erau împărțiți, la sosirea colonizatorilor europeni, în peste 300 triburi (cherokee, appachi, sioux, commanche, nez perce, creek, chotaw, seminole, irokezi, navajo, ute natchez și nu numai) ce se spune că însumau cca. 6 milioane locuitori. Acești băștinași americani – „pieile roșii” – reprezintă o altă populație distrusă și decimată numeric de europeni, atât prin bolile aduse (variolă, rujeolă, tifos, gripă), prin deportare, dar mai ales prin crime pentru a pune stapânire pe pământurile lor. Războiul etnic dintre europeni și indieni a cunoscut o mare amploare la jumătatea sec. al XIX-lea, în timpul președintelui Martin van Buren, care se conducea după sloganul „un indian bun este un indian mort”.

Două dintre bătalii rămân mai importante în istorie. Prima este cea de la Little Big Horn, 25 iulie 1876, în care colonelul George Custer, comandantul Diviziei a 7-a cavalerie, a avut ca misiune capturarea liderilor indieni Sitting Bull și Crazy Horse, ce conduceau triburile Sioux, Cherokee și Arapaho. Deoarece nu a tinut cont de informațiile iscoadelor și s-a aruncat în luptă, colonelul și întreaga Divizie au fost înfrânți, iar singurul supraviețuitor al bătăliei se pare că a fost calul „Comanche”, ce aparținea unui ofițer american, singurul cal ce purta numele unui trib indian. La 29 decembrie 1890, ultimii membrii Sioux, conduși de Big Foot, fratele lui Sitting Bull, acceptă să se mute într-o rezervație din statul Nebraska; dar, la numai câțiva kilometri de la plecare, la Wounded Knee (Genunchiul Ranit), indienii sunt masacrati de soldații care îi escortau și care aparțineau tot Diviziei a7-a. Cadavrele au fost lăsate în zăpadă timp de două zile și apoi puse într-o groapă comună.

Una din figurile indiene marcante ale luptei împotriva soldaților mexicani și americani care ocupau teritoriile indiene, este cea a liderului și vraciului appache Goyaale´ (Cel care Cască), ce a trăit între anii 1829-1909. A rămas în istorie sub numele de Geronimo. Se pare că acest nume și l-a căpătat în lupta de la Cochise și ar reprezenta strigătul de ajutor al mexicanilor, la Sfântul Ieronimo (Jeronimo), atunci când se aruncau în luptă asupra indianului. După alții, Geronimo ar reprezenta pronunția gresită a mexicanilor, a numelui lui Goyaale´.

Indienii Cherokee, azi în număr de cca. 70 000, se mai găsesc în estul statului Oklahoma și în vestul Carolinei de Nord, ei ocupânduse cu realizarea și vânzarea produselor artizanale și cu activități turistice; în trecut se ocupau cu agricultura, vânătoarea (cerbi, urși, elani) și olăritul. Trăiau în sud-estul S.U.A., până la fluviul Mississippi. Principala lor sărbătoare era cea a porumbului verde, busuk, când se desfășurau ritualurile primelor recolte și ale focului nou. Societatea lor era dizivată în spițe și clanuri, iar șefia se moștenea pe linie maternă. În 1820 un metis cherokee, Sequayah, elaborează o scriere silabică care a avut un mare succes, astfel încât acestia reușesc, într-un timp destul de scurt, să citească un ziar indian, primul de acest fel. Deoarece după 1831 americanii descoperă aur în teritoriile locuite de aceștia, în iarna anilor 1838-1839 cherokee alaturi de alte triburi de amerindieni au fost obligați să întreprindă un exod dramatic, numit „calea lacrimilor”până în Oklahoma.

Indienii Appachi trăiesc în rezervații din Arizona și New Mexico (cca. 50 000 locuitori). Erau împărțiți, din punct de vedere cultural, în appachi de est (mescalero, jicarilla, lipan) și appachi de vest (cibecue, mimbreno, tonto), localizați la est și vest de Rio Grande. Se ocupau cu vânătoarea de bizoni, culesul, agricultura, dar și cu jafurile. Divinitatea supremă era Yusun sau Usen („dătătorul de viață”) și îl investea pe șaman cu puteri deosbite. Ei s-au stabilit in sud-vestul S.U.A. (pe teritoriul actual al statelor Arizona, Colorado, New Mexico, Texas) în jurul anului 1000. Se spune că erau războinici redutabili, foarte duri și sângeroși. În prezent se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor, exploatarea lemnului pentru construcții; chiar dacă s-au creștinat, ei își păstrează tradițiile și obiceiurile, aparându-și drepturile și identitatea proprie.

Navajo este tribul indian cel mai numeros de pe teritoriul S.U.A., însumând circa 130 000 locuitori, ce trăiește într-o mare rezervație la granița dintre statele Utah, New Mexico și Arizona. Se ocupă cu agricultura (porumb, tutun, fasole), creșterea animalelor (ovine, caprine, bovine), dar sunt și lucrători temporari în orașele Los Angeles și Kansas City. Au chiar și o capitala administrativă, la Window Rock, în Arizona, unde se reunește sfatul tribal. În trecut erau organizați în cete alcătuite din grupuri locale de familii extinse matrilineare. Grupul era condus de o căpetenie care, dacă își dobândea faima de bun răzbionic, putea deveni căpetenie de ceată. Practicau poligilia sororală- poligamie în care bărbatul are ca soții femei care sunt surori. Principalul personaj mitic era „femeia schimbătoare”, soția Soarelui. În prezent revendică minele de cărbuni de la Black Mesa, Arizona.

joseph Căpetenia Joseph