Porumbelul luminos

Strălucește ca un soare,
Stă în infinit cu slave.
Are aripi diafane,
Ce străbat mări și oceane.

Iar privirea-i o scânteie,
Ce aprinde o lactee.
El e porumbel cuminte,
Și împarte slove sfinte.

Frumusețea-i este neasemuită,
Și de om neînchipuită.
Umblă de la marginea pământului,
Până-n înaltul cerului.

Iute-i mult ca fulgerul,
Și prezent ca aerul.
Vine îndată la chemare-
Din cuprinsa și mărita zare.