Un băiețel vrea să știe cum înoată o scoică. Ce îi răspunde tatăl său
Era varӑ.
Nisipul alb al insulei mele imaginare era scӑldat de valurile unei mӑri în care cerul albastru se reflecta.
Doar o dungӑ de un albastru închis marca orizontul.
Aṣezatӑ pe un ṣezlong, încercam sӑ citesc, dar rậndurile îmi fugeau de pe hậrtie.
Am închis ochii.
Celelalte simṭuri s-au amplificat, mirosul mӑrii a devenit mai puternic, auzul a captat toate zgomotele din jurul meu.
O voce groasӑ de bӑrbat domina simfonia de sunete.
– Acum adӑugӑm castelului de nisip ṣi un crenel. Adu-mi scoicile, pe care le-ai cules de pe mal!
– Dar tati, scoica de unde vine, se auzi o voce cristalinӑ?
Am deschis ochii.
Un bӑieṭel stӑtea la malul mӑrii cu o scoicӑ mare în mậnӑ.
– De unde? Din mare, spuse vocea bӑrbatului care stӑtea aplecat peste un castel de nisip.
Lasӑ scoica si vino sӑ-ṭi explic cum trebuie sӑ faci ca sӑ devii un arhitect bun ca mine.
– Ce face ea in mare?
– De unde sӑ ṣtiu eu? Hai sӑ terminӑm castelul!
– Cum înoatӑ scoicile?
– Habar n-am! Hai odatӑ!
Mӑ uitam la cei doi, tatӑ ṣi fiu, ṣi mӑ gậndeam :
„Oare de ce nu pricepe tatӑl cӑ pe bӑiat îl intereseazӑ lumea din jurul lui, cӑ doreṣte sӑ-i înteleagӑ rostul ṣi….”
„…ṣi astfel educaṭia, în adevӑratul sens al acestui cuvậnt, este înṭelegerea de sine, cӑci întregul existenṭei este concentrat în fiecare dintre noi.”
Acest gậnd a continuat gậndurile mele. Lậngӑ mine s-a aṣezat prietenul meu Jiddu Krishnamurti.
Gậndurile noastre continuarӑ.
„ Unde a greṣit tatӑl?” l-am întrebat în gậnd.
„Se întreabӑ oare pӑrinṭii pentru ce au ei copii? Doar pentru a le perpetua numele, pentru a le pӑstra bunurile? Îi doresc cumva pentru propria plӑcere, pentru a-ṣi satisface nevoile lor sentimentale?”
„Mi-ai rӑspuns cu o întrebare. Adicӑ vrei sӑ-ṭi dau eu un rӑspuns. Dacӑ un pӑrinte ar urmӑri unul din scopurile de mai sus atunci educaṭia ar însemna egoism cu E mare. N-ar avea nimic de-a face cu dezvoltarea unui individ, cu descoperirea capacităților proprii de exprimare ṣi, în final, cu a se cunoaṣte pe sine.”
„ Societatea noastrӑ dӑ doar experṭi pe bandӑ rulantӑ, vrem sӑ facem din copilul nostru întậi de toate un specialist ṣi sperӑm ca astfel sӑ-i dӑm o situaṭie economicӑ sigurӑ”, precizӑ în gậnd prietenul meu.
„ Ce dezamӑgire pentru acest tatӑ cậnd îṣi va da seama cӑ fiul sӑu va vrea sӑ devinӑ biolog marin ṣi nu arhitect, aṣa cum este programat.”
„Ceea ce numim noi educaṭie este o acumulare de informaṭii care poate fi obṭinutӑ de oricine ṣtie sӑ scrie ṣi sӑ citeascӑ. În zilele noastre educaṭia se aflӑ într-un deplin faliment, pentru cӑ acordӑ întâietate tehnicii. Dar oare ṣtiinṭa naṣte în noi capacitatea de a înṭelege viaṭa? Nu, ci distruge din noi OMUL. O îndemậnare tehnicӑ nu poate naṣte niciodatӑ o înṭelegere creatoare.”
„Si ce ar trebui sӑ fie educaṭia?”, l-am întrebat eu.
„Educaṭia trebuie sӑ ajute individul sӑ se maturizeze liber, sӑ se dezvolte în iubire ṣi omenie. Numai iubirea poate naṣte întelegerea celuilalt. Cea mai înaltă funcṭie a educaṭiei este crearea unor indivizi integri, capabili sӑ considere viaṭa în ansamblul ei. Sӑ încetӑm sӑ ne mai gândim la principii ṣi la idealuri. Sӑ ne ocupӑm de lucruri aṣa cum sunt ele. Cӑci aceastӑ considerare a ceea ce este trezeṣte inteligenṭa ṣi aceasta este cea pe care trebuie sӑ o cultive un educator în locul unui nou mod de predare.”
„ Niciun sistem educaṭional nu cuprinde aceastӑ viziune. Pentru toate societӑṭile un individ care gậndeṣte singur nu mai este un individ uṣor de manipulat, limitat in acṭiuni.”
Am tӑcut amậndoi.
Am privit mai departe imaginea care se desfӑṣura înaintea noastrӑ: un tatӑ pasionat de explicaṭiile lui ṣi un bӑiat neatent la ele.
Oare sӑ-i spun tatӑlui une greṣeṣte? Oare mӑ va inṭelege ?
Dumneavoastrӑ ce credeṭi?
BIBLIOGRAFIE: JIDDU KRISHNAMURTI – „DESPRE EDUCAṬIE, ARTA INVӐṬӐRII ṢI VALOAREA VIEṬII”, Editura Herald