Predarea limbilor străine într-o clasă în care elevii sunt de niveluri diferite

Toți părinții și-ar dori, cred ca fiii sau fiicele lor să facă parte dintr-o clasă omogenă, cu copii de același nivel, dar, din păcate astfel de clase nu există pentru că e greu să găsești doi elevi la fel. Îmi amintesc de începuturile carierei mele ca profesor și diriginte, când într-o clasă aveam triplete și nu eram capabilă să găsesc nicio asemănare în stilul lor de învățare, în viteza cu care rezolvau problemele, indiferent de ce natură, în personalitatea lor. Aș fi fost tentată să le compar, să le iau ca un tot unitar, dar ele mi-au demonstrat că fiecare copil este și trebuie abordat diferit – deși provine din același mediu social, din acceași familie, cu aceeași educație, are nevoi diferite.

În cazul orelor de limbi străine, lucrurile sunt și mai complicate, nivelul copiilor variind în funcție de vârstă, numărul de ore pe care l-au avut, dacă au studiat-o în altă școală la nivel intensiv sau nu, tipul de inteligență pe care îl au, aptitudinea de a învăța o limbă străină. Provocarea noastră, a profesorilor, este să îi integrăm, să le corectăm lacunele, să îi motivăm să participe în mod egal, dar și să îi impulsionăm pe cei avansați să crească în continuare.

Atunci când predau unei clase cu elevi de diverse niveluri, profesorii de limbi străine întâmpina variate dificultăți, cum ar fi lipsa disciplinei. O astfel de clasă poate fi greu de controlat, problemele de disciplină apărând pe fondul unor frustrări, al lipsei de concentrare, al plictiselii sau al unui comportament deranjant al unor elevi mai slabi, care au nevoie de mai mult sprijin și atenție din partea profesorulu. Și elevii mai avansați pot crea probleme din cauza faptului că activitățile par prea ușoare pentru ei sau din dorința acestora de a domina anumite aspecte ale lecției. De obicei, elevii mai buni tind să acapareze atenția cadrului didactic, vor să răspundă și să participe activ, fapt ce îi poate afecta pe cei mai timizi și mai puțin încrezători în ei și în cunoștințele lor.

De asemenea, pentru profesorul de limbi străine poate fi solicitant să încerce să găsească mereu activități, dar mai ales conținut care să îi motiveze și să le trezească interesul tuturor elevilor din aceeași clasă, în egală măsură. Astfel, conținutul poate fi prea accesibil pentru unii, iar pentru alții extrem de complicat, învățarea nefiind la fel de eficientă pentru toți.

O altă provocare cu care se confruntă profesorii este aceea că materialele, deși abundente, mai ales în limba engleză, sunt destinate unui anumit tip de elev, rămânând în grija profesorului să le adapteze și să le flexibilizeze. Și progresul elevilor cu nivel diferit este destul de greu de urmărit în acest tip de clase, o fișă / raport ar ajuta la monitorizarea evoluției fiecărui copil în parte.

După ce am enumerat o listă întreagă de probleme întâlnite de profesorii care predau la clase cu nivel mixt, este greu de imaginat că există avantaje și satisfacții în predarea la aceste clase. Elevii vin în clasă cu experiențe diverse, idei, zone de interes, păreri, cunoștințe, aducând inovația și creativitatea în lecția profesorului. În astfel de medii de învățare este încurajat lucrul independent, elevii fiind obișnuiți să lucreze în liniște și în ritmul propriu, dar și învățarea prin cooperare. Având în vedere faptul că profesorul nu poate să ofere ajutor tuturor în același timp, elevii se ajută unii pe ceilalți, cei mai avansați devin mai responsabili și se implică și în învățarea celorlalți. Colaborarea are extrem de multe beneficii, atât pentru profesor, cât și pentru elevi. Aceștia din urmă își dezvoltă un stil independent de învățare, dar învățarea se bazează și pe cunoștințele partenerului de echipă sau grup, nu doar pe ceea ce le transmite profesorul. Pe lângă achizițiile de limbă, copiii învață să negocieze, să facă compromisuri, să se autoevalueze, să fie mai toleranți unii cu ceilalți.

În același timp, aceste clase le oferă profesorilor posibilitatea de a se descoperi și de a-i înțelege mai bine pe copii, dezvoltându-ți abilitățile de a reacționa și a lua decizii rapid, în funcție de situație, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor elevilor cu abilități diferite.

Pentru  a-i susține pe toți elevii deopotrivă, profesorul trebuie să creeze un climat favorabil, în care aceștia să se simtă confortabil și să-și atingă maximum de potențial, să se asigure că solicită participarea tuturor elevilor, folosindu-le numele, cultivând o atitudine pozitivă, în care sunt apreciați și încurajați, folosind activități de grup și în perechi, stabilind limite de timp, monitorizând îndeaproape activitatea lor și oferind feedback relevant.

În plus, diversitatea este un cuvânt cheie, profesorul fiind nevoit să vină cu subiecte atractive și variate, cu metode de predare cât mai focusate pe elev, cu materiale și activități din sfera lor de interes, generând astfel interesul și motivarea elevilor de niveluri și stiluri de învățare diferite. Ritmul de lucru pe care îl setează este de asemenea important, deoarece un ritm prea lent poate duce la plictiseală și frustrare din partea elevilor mai avansați, iar unul prea rapid la pierderea interesului din partea celor începători, astfel că profesorul trebuie să cunoască foarte bine nivelul și ritmul clasei în general și să îl adapteze în funcție de activități.

Pentru a afla ce îi motivează, profesorul trebuie să creeze oportunități prin care elevii să-și împărtășească experiențele din vacanțe, weekend-uri, hobby-urile prin activități de tip proiect sau chiar să le ofere elevilor posibilitatea să aleagă unele conținuturi sau subiecte, ori cărți de lecturat. Astfel de cerințe sunt menite să crească motivația de învățare, având în vedere faptul că se bazează pe ceva ce elevii au experimentat deja sau despre care au cunoștințe. Tot pentru a încuraja participarea tuturor, profesorul ar trebui să pună întrebări cu răspuns deschis, care să permită mai multe variante ca adevărate, nu doar un singur răspuns corect, dându-le astfel posibilitatea de a performa conform potențialului fiecăruia. Astfel de cerințe ar putea include activități de completare/terminare a propozițiilor sau poveștilor, brainstorming, definirea/reformularea unor cuvinte sau structuri, descrierea unor imagini, situații, persoane, etc. O altă modalitate de a consolida și recapitula ceea ce s-a lucrat în clasă este de a da teme diferențiate, în funcție de abilitățile fiecăruia.

În concluzie: sunt clasele omogene un mit sau realitate? Se pare că orice colectiv este format din elevi ce au cunoștințe și abilități diferite și depinde de profesor să descopere aspectele pozitive și să utilizeze strategiile cele mai potrivite pentru acel grup.

Bibliografie

Hess, N. – Teaching Large Multilevel Classes. Cambridge: Cambridge University Press, 2001
Ur, P. – A Course in Language Teaching. Cambridge: Cambridge University Press, 1991