Privirea sclipitoare a unui copil care îți mulțumește

După 16 ani de carieră în învățământ și încă 5 ani de activitate în mediul de afaceri privat pot face o analiză și un bilanț al celor mai însemnate realizări profesionale și al satisfacțiilor pe care le-am trăit în acest acest timp. Împlinirile, mulțumirile și satisfacțiile sunt cele care ar trebui să echilibreze balanța tuturor acțiunilor noastre și să aibă o pondere mai mare sau cel puțin egală cu efortul, sacrificiile, frustrările, oboseala pe care le resimțim în viața noastră profesională.

Rezultatele și performanțele profesionale, împreună cu satisfacțiile materiale, care nu sunt deloc de neglijat, reprezintă, de fapt, motorul care ne pune în mișcare și care dau contur eforturilor noastre. Niciodată un salariu bun nu poate compensa, decât poate pentru scurt timp, lipsa unor satisfacții profesionale, date de mulțumirea lucrului bine făcut, reușita unor proiecte, aprecierea celor din jur.

De-a lungul carierei mele mi-am format păreri, am schimbat idei și percepții despre locul de muncă, despre oameni, până m-am maturizat în această direcție și mi-am format propria viziune despre ce ar trebui să–mi ofere un job. Am schimbat mai multe locuri de muncă și chiar încadrări profesionale, în unele cazuri intenționat, în altele involuntar. Toate experiențele m-au întărit, au contribuit la formarea ma și mi-au dat satisfacții, unele mai mari, altele mai mici. Cu cât un job e mai provocator și reușește să te scoată din zona de confort, cu atât rezultatele pot fi mai bune, pot genera performanțe, satisfacții și împliniri profesionale.

Una dintre cele mai mari provocări a fost atunci când după 11 ani de învățământ și după o perioadă în care m-am perfecționat prin continuarea studiilor și susținerea gradului didactic II, perioadă în care am simțit, de la an la an, că sunt tot mai stăpână pe acțiunile mele, că am descoperit foarte multe din tainele meseriei și că foarte puține situații mă mai pot surprinde, mi s-a propus un job în afara învățământului și am acceptat pentru a-mi demonstra că mai pot face și altceva și pentru a cunoaște un alt domeniu de activitate – cel al business-ului privat.

A fost o experiență interesantă, un nou început, un domeniu în care am învățat de la zero lucruri care nu aveau nicio tangență cu domeniul anterior. Am fost norocoasă pentru că am avut parte de oameni care au avut răbdare cu mine, mi-au explicat care sunt pașii într-o afacere, am urmat cursuri de resurse umane și de contabilitate ca să înțeleg mai bine mersul lucrurilor. Cu muncă, răbdare, perseverență, după aproximativ doi ani au venit și satisfacțiile, mulțumirile, starea de confort, dată de un lucru pe care-l poți face de la un capăt la altul singur, un zâmbet de confirmare, validarea din partea unui specialist, mulțumirile primite din partea colegilor sau șefilor și remunerație pe măsură.

După 5 ani, destinul m-a făcut să mă întorc la „prima dragoste” – activitatea cu copiii, dar nu în sistemul de stat, de unde am plecat prima dată. Am ales să descopăr învățământul particular, despre care auzisem că e „altceva”. Și pentru că m-am simțit compatibilă cu acest sistem, iar provocările m-au ajutat să mă descopăr pe mine mai bine, mi s-a dat posibilitatea să folosesc tot ce acumulasem până în momentul respectiv, inclusiv aspecte organizatorice, financiare pe care le-am învățat la firma la care am lucrat, mai ales atunci am când organizat excursii, tabere, când am avut de căutat furnizori, de negociat și făcut calcule după niște indicatori.

O altă provocare de care am avut parte în ultimii 2 ani a fost aceea când mi s-a cerut să scriu articole de specialitate pentru revista școlii- Didactica Genesis. La început am fost rezervată, reticentă, n-am crezut că pot să fac acest lucru considerând că nu am pregătirea necesară pentru a scrie articole. Însă, ca și în alte situații când am încercat lucruri noi, m-am străduit să-mi iasă din ce în ce mai bine, iar când mi s-a oferit posibilitatea să aleg între a continua această activitate sau a renunța, am ales să împărtășesc din experiența mea, din proiectele și părerile mele cu cei care doresc să mă cunoască mai bine, pentru că și această provocare mi-a oferit ulterior satisfacții, am primit feedback pozitiv, am simțit că efortul meu a fost răsplătit.

Tot la capitolul satisfacții profesionale se încadrează și obținerea unor grade didactice, parcurgerea unor cursuri de perfecționare, contactul cu oamenii de calitate, specialiști în domeniul educației, conștientizarea faptului că îmi desfășor activitatea într-o instituție care are permanent planuri de îmbunătățire, de perfecționare, prin promovarea unor strategii testate de țări cu un progres social și educațional mai mare decât al României.

Am lăsat mai spre sfârșit împlinirile care sunt mai presus de tot ce am am scris până acum: ele sunt reprezentate de sentimentele pure, profunde și sincere ale copiilor în slujba cărora mi-am pus toată energia, pregătirea și vocația. Nimic nu se compară cu o privire sclipitoare a unui copil care îți mulțumește, cu o îmbrățișare strânsă sau cu o strângere discretă de mână. Cum să nu te emoționezi sau cum să nu uiți despre orice apăsare când un copil vine și-ți împărtășește fie momente plăcute sau mai puțin plăcute, cu nădejdea că poți face ceva pentru el?

Când ajungi la sfârșitul unei generații și ai în față niște copii pe care i-ai modelat timp de 4-5 ani, asupra cărora ți-ai lăsat amprenta, pentru care ai fost un reper sau poate chiar mai mult și care la sfârșit îți mulțumesc, ei sau părinții lor, ajungi la concluzia că a fi profesor e mai mult decât un job, e muncă, dăruire și satisfacție. Este poate cea mai frumoasă profesie, dacă știi să vezi partea frumoasă a lucrurilor, dacă receptezi căldura și energia pe care le transmit copiii, dacă pui suflet în tot ce faci și dacă munca investită creează satisfacții sufletești, nu doar materiale.

Munca cu copiii este pe cât de grea, pe atât de ofertantă și de provocatoare. E mult mai greu să vorbești despre emoțiile, trăirile pe care le simți atunci când un copil reușește să facă ceva cu ajutorul tău, depășește o situație sau un obstacol pentru că l-ai învățat niște metode de reglare, de gestionare a acelor întâmplări.

Am citit mai demult o apreciere despre profesori și mi-a plăcut foarte tare, pentru că simt că mi se potrivește în mare măsură. Se zice că dacălul arde precum o lumânare, iar picăturile umplu cupa fiecărui copil cu care profesorul intră în contact. Îmi doresc să pot păstra vie pentru încă mulți ani de acum încolo flacăra din sufeltul meu, pentru a putea simți căldura copiilor, energia lor și pentru a putea dărui fiecăruia picături de iubire, toleranță, voioșie, dar și cunoștințe, atitudini și valori.