Profesori buni

Unul dintre cuvintele românești care ar merita o soartă mai bună este verbul „a asculta”. E un cuvânt frumos, vecin cu „a afla” și „a înțelege”, bună sursă de inspirație pentru „a gândi”, calea fără greș spre „a cunoaște”, „a ști”, „a decide”. E plin de calități, pentru că în alcătuirea lui intră atenția, răbdarea, grija, autocontrolul, deschiderea spre celălalt, luciditatea, spiritul critic, dar și cel constructiv. E semnul conștiinței treze, e saltul aproape miraculos de la simplul „a auzi” la frumusețea și complexitatea ființei umane.

Atunci când ne deschidem, când ne împărtășim dorințele, când îndrăznim să dăm glas unei speranțe, când ne șoptim temerile, când încercăm să comunicăm ceva despre noi sau când ne rugăm avem mare nevoie de acest „a asculta”. Avem nevoie de bogăția lui de însușiri bune pentru a da un curs fericit unui eveniment, unei situații, iar uneori chiar propriei noastre vieți.

Și totuși acest cuvânt circulă prin lume în sensuri sălbăticite și sărăcite, care nu au nicio legătură cu generozitatea la care facem apel în momentele care contează. „Te bat de te ascult cu urechea” e expresia furiei oarbe, distrugătoare, care mutilează destine. „Ia ascultă la mine” ucide dialogul și poartă discuția într-o zonă a dominației fără argumente, din care e dificil să mai refaci puntea de legătură cu celălalt. Expresia „dacă nu mă asculți, o să fie vai de capul tău” va face în final ca această profeție „la nervi” să se îndeplinească singură, distrugând, în cel care o aude, încrederea că poate lua hotărâri bune.

„Tu ești copilul, eu sunt adultul, trebuie să mă asculți” este o formulă care cere supunere oarbă, nimic altceva decât pretenția periculoasă ca o ființă în formare să renunțe la gândirea sa critică. În absența acesteia, copilul care ți se supune astăzi ție se va supune, odată cu trecerea anilor, altora care vor încerca să îl folosească, să îl controleze, înspre binele lor și răul lui. Un copil „ascultător” e un copil comod, nu un copil care învață să ia decizii, să evalueze critic, să descopere cine este el și cine sunt ceilalți.

De multe ori, în școală apare un alt fel de „a asculta”, unul spre care copiii privesc cu anxietate. „Să te asculte la ore” aduce adesea cu sine teama de sancțiune, neîncrederea în forțele proprii, blocajul în calea învățării și evoluției.
Atunci profesorii cei buni știu să închidă catalogul și să-i deschidă celui mic lumea. Cu răbdare, înțelegere, luciditate, îl ajută să descopere ce calități are și ce poate învăța. Sunt oamenii care ascultă cu adevărat și care, în acest fel, se fac ascultați. Sunt oamenii care, schimbând sensul sărac al unui cuvânt cu sensul lui cel luminos, reușesc să schimbe destine.