Profesorul la ora căruia am scris cel mai puțin și am învățat cel mai mult

Îmi amintesc de orele din școală, când profesorul intra în clasă și, după obișnuita strigare a catalogului și nelipsita morală, începe să asculte în timp ce unii dintre noi stăteam cu stomacurile ghem și cu urechile ciulite, rugându-ne să nu ne auzim numele, iar alții, blazați, erau la kilometri distanță de ce se întâmpla în clasă. De obicei la oamenii ăștia scriam la ore cu râvnă de copist din alte vremuri, în timp ce vocea monotonă repeta conținuturi dictate și răsdictate de la începutul carierei încoace. Caietele se umpleau unul după altul, în timp ce cuvintele se goleau de sens, iar mintea intra într-un soi de amorțire. Doar degetele mișcau, neobosit, pixul pe foaie.

Periodic aceste caiete pline se așterneau unul peste altul, iar când vraful devenea de nesuportat în casă, le legam cu sfoară și le duceam la maculatură. Cei câțiva bani pe care îi primeam pe ele dădeau valoarea exactă a actului didactic.

La începutul clasei a zecea, am avut însă o revelație. Caietul studențesc de limba română din clasa a noua avea foarte puține pagini scrise. Așa că l-am luat cu mine și în clasa a zecea și l-am tot dus la școală până când, într-o zi, nu știu pe unde l-am lăsat și nu l-am mai găsit. O colegă de-a mea din liceu, m-a asigurat însă că pe ea caietul de română a ținut-o până în clasa a douăsprezecea și nu mă îndoiesc că, dacă eram doar un pic mai atentă, aș fi ajuns și eu, poate, la aceeași performanță.

Nu-mi pare rău însă că l-am pierdut și că nu am ajuns să stabilesc un astfel de record.

Pentru că tot ce era acolo și tot ce lipsea de acolo era deja în sufletul nostru. Ajunsese acolo nu știu cum, adus de un profesor bărbos, care vorbea puțin, râdea rar, dar tare și nu se enerva niciodată. Cum, nu mi-am dat seama pe deplin niciodată. Poate cu ajutorul unor întrebări: Ați citit cartea? Și cutare ce făcea? Și cum vi s-a părut? Poate cu ajutorul unui sfat: că lucrurile pe care treci pe caiet trebuie să merite, iar rândul acela introdus printr-o liniuță nu este decât o cheie. O cheie a ceva ce este deja în mintea ta.