Psihologul Sorina Petrică: „Relația pe care profesorul o stabilește cu fiecare elev reprezintă fundamentul procesului de învățare”

Învățarea este un proces care se desfășoară într-un context relațional. Pentru a lăsa pe cineva să ne schimbe viziunea sau comportamentul, pentru a-i permite să transfere către noi informații și idei avem nevoie să avem încredere în el și să ne putem baza pe el, spune psihologul Sorina Petrică. Din acest motiv tot ce învață un copil în școală are legătură cu calitatea relației pe care o are cu profesorul, cu felul în care se simte văzut, ascultat, valorizat și ghidat de acesta.

Însă fiecare persoană care ajunge în contact cu o alta vine cu propria experiență de viață, cu propriile așteptări, cu propriile valori care pot afecta legătura ce se creează.

Sorina Petrică explică într-un interviu pentru Didactica Genesis cum pot stabili dascălii relații de calitate cu elevii lor, care sunt piedicile care pot apărea în proces, cum pot fi acestea depășite, care este cel mai potrivit mod în care poți oferi feedback unui copil și cum poți impune reguli sănătoase la clasă.

Cât de importantă este relația pe care profesorul o are cu elevii săi pentru procesul de învățare?

Relatia pe care cadrul didactic o stabilește cu fiecare elev reprezintă fundamentul procesului de învățare.

Studiile în neuroștiințe evidențiază că dezvoltarea creierului depinde în cea mai mare măsură de calitatea relațiilor pe care copiii le stabilesc cu persoanele care asigură creșterea și educarea lor. Învățarea este un proces care se desfășoară într-un context relațional.

Pentru a învăța sau pentru a-i permite unei persoane să ne influențeze comportamentul, avem nevoie să simțim că ne putem baza pe acea persoană. Încrederea și siguranța condiționează procesul de învățare și măsura în care ne lăsăm ghidați în procesul devenirii noastre sau suntem dispuși să primim ceea ce ni se oferă. Cu alte cuvinte, cunoștințele unui cadru didactic nu sunt de ajuns pentru a-i ajuta pe copiii să învețe. Transferul de cunostințe, abilități, valori este condiționat de calitatea relației. Astfel, un obiectiv important pentru un cadru didactic este să investească efort în a oferi fiecărui copil o relație sigură și predictibilă. Dacă acest obiectiv este atins și copiii simt că pot avea încredere în persoana care se află în fața lor, asta îi va va face să devină mult mai permeabili la schimbare (îi vor permite cadrului didactic să le influențeze comportamentul sau să le modeleleze caracterele). Așa funcționăm noi oamenii- învățăm cel mai bine atunci când ne simțim în siguranță și de la oamenii de care suntem atașați. Aceasta este și concluzia la care au ajuns oamenii de știință care studiază importanța relațiilor în dezvoltarea copiilor – nu există copii care nu învăță, ci copii la care nu am reușit încă „să ajungem”, cu care nu am reușit încă să stabilim o relație sigură.

Cum pot crea profesorii relații de calitate cu elevii lor?

Fiecare dintre actorii educaționali sunt purtătorii unui tipar de relaționare. Acest tipar poartă amprenta trecutului lor relațional. Sunt copii care ajung în școală cu o mare neîncredere în adulți, ca urmare a experienței lor de viață, ceea ce le generează mari dificultăți în procesul de stabilire a relației cu cadrul didactic. Copiii care au învățat, prin relațiilor lor anterioare, că lumea e un loc nesigur, că nu te poți baza pe nimeni în afara propiei persoane, că apropierea de o altă persoană poate să implice o suferință mare pe termen lung (anticipează pierderea) vor opune multă rezistență în fața eforturilor cadrelor didactice de a stabili o legătură. Multe dintre comportamentele pe care le dezaprobăm în contextul educațional cum ar fi lipsa de cooperare, încălcarea regulilor, folosirea cuvintelor nepotrivite sunt armele cu care copiii luptă pentru a face față nesiguranței. Dacă apropierea îi sperie foarte tare pentru că au învățat că apropierea se asociază inevitabil cu suferința, vor face tot ce le stă în putință pentru a-i ține pe ceilalți la distanță.

Pe de altă parte, cadrul didactic are și el propria lui istorie relațională și propriul model intern de funcționare a lumii – teoria despre cum este lumea și cum este propria persoană în raport cu această lume. Se întâmplă de foarte multe ori ca un educator să se simtă respins sau neimportant când se află în față unui copil care nu-i permite să se apropie, ceea ce crează un cerc vicios – „Nu mă accepți, nu te accept!”.

Practica de zi cu zi ne arată că relațiile problematice cadru didactic – elev se asociază cu un tratament discriminatoriu. Astfel, acești copii beneficiază de mai puțină atenție pozitivă din partea adultului, sunt mai puțin solicitați să răspundă la ore, primesc mai puține feedback-uri pozitive, primesc mai puține mesaje de apreciere, gesturi de afecțiune și considerație. În esență, percepția cadrului didactic asupra unui copil, afectează modul în care comunică și se raportează la nevoile lui

Nu există rețete care să ne învețe cum să stabilim relații de calitate cu copiii că fiecare relație este unică și are dinamica ei. Există totuși câteva aspecte care sunt universal valabile și care oferă baza unei relații sigure și predictibile.

Abordați fiecare copil cu „mintea neștiutorului”, și nu cu „cea a expertului”. Încercați să fiți curioși și să aflați cât mai multe despre lumea interioară a copilului din fața dumneavoastră (ce-i place, ce nu-i place, ce-i trezește curiozitatea, ce-l ajută, ce-l împiedică, care sunt lucrurile importante pentru el, cum vede el lumea, ce înțelege el din ce i se întâmplă, etc.). Mintea expertului nu este curioasă. Deja știe cu cine are de a face, se raportează la experiențele trecute și la reprezentările deja formate, operează cu etichete și categorii, cu stereotipuri și nu mai are răbdare să descopere altceva decât ceea ce știe deja. Atunci când folosim „mintea expertului” e ca și cum i-am privi pe copii prin lupă, pe când „mintea neștiutorului” se folosește de binoclu. Lupa nu vă permite să vedeți decât o părticică din ceea ce este un copil, vă îngustează câmpul vizual. Binoclul vă permite să aveți o perspectivă mai largă, vă aduce mai multe informații și vă ajută să îi cunoașteți și să îi înțelegeți mai bine.
Abordați fiecare copil ca pe un univers unic și respectați această unicitate. Onorați diversitatea umană și valoarea intrinsecă pe care o are fiecare copil – fiecare copil este valoros în unicitatea lui. În acest cadru de referință, comparațiile nu își au rostul. Fiecare are darurile lui speciale, fiecare are limitările lui, fiecare are lucruri pe care le poate face bine și lucruri pe care le face mai puțin bine, fiecare are ritmul lui în care se mișcă, lucrează, învață, progresează, fiecare are stilul lui de învățare.
Oferiți-le copiilor contexte de performare cât mai variate pentru a avea acces la cât mai multe oportunități de valorizare.
Oferiți-le copiilor un model personal adecvat de acceptare și asumare a propriilor greșeli. Acceptați emoțiile elevilor în situație de eșec, ca fiind firești, și sprijiniți-i să înțeleagă modul în care se simt și să identifice modalități cât mai adecvate de exprimare.
Oferiți copiilor posibilitatea de a-și privi greșelile ca pe oportunități de învățare. Adoptați o atitudine flexibilă față de greșeli și încurajați-i să găsească alte moduri de a rezolva sau a face lucrurile.
Vorbiți-le despre propriile greșeli și dezamăgiri pe care le-ați trăit și despre modul în care ați învățat din ele
Stabiliți contactul vizual cu copiii ori de câte ori comunicați cu ei și oferiti-le un zâmbet.
Adresați-vă copiilor folosind prenumele lor.
Discutați cu copiii în afara orelor de curs despre lucrurile care au legătură cu viața lor personală sau cu interesele lor. Experiența altor cadre didactice arată că stabilirea unei rutine zilnice care să aibă ca scop construirea relațiilor a condus la scăderea problemelor de comportament din timpul orelor. De exemplu, puteți să vă începeți ziua sau ora cu un scurt moment de împărtășire despre de a mers bine și mai puțin bine în ziua precedentă sau le puteți dă elevilor o sarcină de muncă independentă, timp în care, pe rând să treceți pe la fiecare elev și să aveți o discuție personală stabilind contactul vizual și atingerea (strângerea mâinii sau îl aingeți pe umăr).
Participați împreună cu copiii, ori de câte ori aveți posibilitatea la diferite activități fizice (baschet, handbal, fotbal, etc.). Acest timp de activitate vă ajută să stabiliți mai ușor relații cu băieții.
Transmiteți copiilor mesajul că fiecare dintre ei este binevenit în clasa dumneavoastră. Acest aspect este important mai ales în cazul copiilor care manifestă frecvent comportamente nepotrivite. Ca urmare a reacțiilor celor din jur acești copiii se percep ca o pacoste și simt că nu sunt plăcuți nici de colegi, nici de dvs. Verbalizarea poziției de acceptare este o strategie foarte eficientă. De exemplu, va puteți planifica să faceți acest lucru ca o rutină: de fiecare dată când simțiți că un copil alunecă pe o „pantă periculoasă”, vorbiți-i în particular și asigurați-l de susținerea dvs.
Oferiti predictibilitate contextului educațional structurând contextul cu ajutorul regulilor și rutinelor. Fiecare cadru didactic recunoaște importanța regulilor clasei în structurarea unui context eficient de lucru. În primul rând, regulile comunică așteptările cadrului didactic, iar elevii pot astfel cunoaște ce se așteaptă de la ei sau cum trebuie să acționeze. În al doilea rând, regulile promovează „CORECTITUDINEA ȘI TRATAMENTUL NEDISCRIMINATORIU” ca fiind doctrina principală a clasei. Corectitudinea și tratamentul nediscriminatoriu reprezintă un concept foarte important pentru toți elevii – ei au nevoie să știe că vor fi tratați în mod corect și egal și că educatorii nu vor aplica discriminatoriu consecințele.

Cum te asiguri că fiecare copil este văzut și auzit, în condițiile în care în clasă există un număr foarte mare de elevi?

Numărul mare de copii dintr-o clasă este un factor care îngreunează procesul de stabilire a relațiilor sigure între cadru didactic și elevi. Studiile pe atașament arată că mărimea clasei influențează calitatea relațiilor pe care cadrul didactic le stabilește cu fiecare copil și măsura în care el poate să răspundă nevoilor lor particulare. La grădiniță se recomandă să existe un adult la 8 copii, pentru a putea să oferi relații de calitate. La școală, raportul optim este de 1 adult la maxim 15 copii. Pentru un efectiv mai mare de 15 copii este nevoie de prezența a doi adulți O soluție pe care au identificat-o alți specialisti din domeniul educației este să folosească părinți voluntari sau copii din clasele mai mari care să ofere mentorat pentru cei mici, din clasele primare. Nu este necesară prezența lor zi de zi și nici pe toată perioada zilei de școală.

Cum să le dai feedback copiilor, mai ales atunci când au greșit, astfel încât să le încurajezi evoluția?

Una dintre competențele fundamentale ale unui cadru didactic care contribuie la dezvoltarea personalității elevilor este aceea de a oferi mesaje de feedback care să le construiască încrederea în sine.

Există mai multe tipuri de mesaje care pot fi folosite în acest sens:

Mesaje care pun accentul pe ce a făcut bine copilul și ce mai are de învățat, și NU pe greșeală (ce nu a făcut bine). De exemplu: „Ai făcut comportamentul X, mai ai de învățat comportamentul Y”, „Mai ai de exersat trasarea liniilor drepte!”.
Mesaje care pun accent pe solicitarea copiilor de a se gândi la o altă soluție sau la alte modalități de a face un anumit lucru: „Cum ai putea să mai acest lucru diferit altfel?”
Mesajele de apreciere a efortului și nu a performanței. Studiile arată că la nivelul clasei, comunicarea, este centrată preponderent pe mesaje care condiționează aprecierea elevilor în funcție de modul în care performează (notele pe care le iau, modul în care rezolvă sarcinile sau temele pe care le primesc). Cu alte cuvinte, elevii sunt valorizați prin prisma performanțelor pe care le obțin: „Dacă iau cel mai bun calificativ sau rezolv corect sarcinile sunt o persoană valoroasă!”. Tot studiile arată că o mare parte din comportamentele nepotrivite de la clasă, cum ar fi refuzul elevilor de a se implica în anumite sarcini sau comportamentele de „deranjare a orei”, reprezintă efectul pe termen lung al tipului de comunicare existent la clasă care promovează mesaje ce scot în evidență calitatea performanțelor obținute de elevi în diferite sarcini. În contrast cu ceea ce adesea observăm în practica didactică, prin prisma mesajelor vehiculate – condiționarea acceptării și valorizării elevilor în funcție de nivelul de performare – cadrele didactice au nevoie să adopte o atitudine mult mai sănătoasă față de contextul de învățare în care se află elevii. Este important să-i accepte așa cum sunt, cu calitățile și punctele lor slabe, și să separe efortul și implicarea lor în sarcinile trasate de calitatea performanței pe care o obțin. De exemplu: pentru elevi este mult mai încurajator un mesaj de genul „Bravo! Te-ai străduit din greu să rezolvi sarcina.” Acest tip de mesaj transmite o încurajare care va susține efortul elevilor de a exersa mai mult, ceea ce oferă premisele unei performanțe viitoare mult mai bune..
Mesaje care le explică copiilor rațiunea pentru care comportamentele lor sunt neadecvate și care sunt consecințele emoționale și sociale ale acțiunilor lor asupra celorlalți. Aceste tipuri de feedback contribuie la dezvoltarea empatiei ca parte importantă a dezvoltării morale. De exemplu: „Cum crezi că se simte copilul pe care l-ai lovit? Tu cum te-ai simțit când cineva te-a lovit? Copiii nu vor mai dori să se joace cu tine dacă o să îi mai lovești.” În principiu, copiii au șanse mai mari de a internaliza principiile morale atunci când adulții din jurul lor le spun care sunt efectele pozitive sau negative ale acțiunilor lor. Alte studii arată că elevii își dezvoltă o semnificație internă a ceea ce este „rău” sau „bine” când sunt crescuți într-un mediu în care adulții folosesc disciplinarea inductivă, o abordare care accentuează explicațiile raționale și consecințele morale ale faptelor lor asupra celorlalți, și nu regulile arbitrare sau pedepsele care nu au nicio legătură cu comportamentul.

Există și o serie de mesaje care sunt contraproductive si trebuiesc evitate:

Feedback-ul sandwich de genul „Da… DAR…” sau „Este bine, dar…”. Utilizarea acestei combinații, de exemplu: „Este bine că ai terminat de scris, dar trebuia să lucrezi mai îngrijit”, conduce la anularea feedback-ului pozitiv. Partea a doua a afirmației o anulează pe prima, iar copilul rămâne cu ideea că iar nu a făcut bine. Acest lucru se întâmplă pentru că mintea noastră este mult mai sensibilă la informația negativă decât la cea pozitivă (o reține și și-o reamintește mai ușor). În consecință, ponderea informației negative este mai mare decât cea a informației pozitive. Așa se explică de ce raportul de forțe între mesajele pe care copiii le primesc nu sunt egale, de la 1 la 1. În esență, pentru a neutraliza efectul unui mesaj negativ, un adult trebuie să îi ofere copilului mai multe feedback-uri pozitive succesiv (5 mesaje pozitive la 1 mesaj de critică în contextul școlar și 10 mesaje pozitive la 1 mesaj critică în contextul familial). În alte condiții, copiii rămân doar cu informații negative despre ei și despre modul în care performează.
Feedback-ul pozitiv care pune accent pe lipsa greșelilor „Foarte bine! Ai rezolvat sarcina corect. Nu ai nicio greșeală!” Există situații în care elevii rezolvă sarcinile corect (fără nicio greșeală), iar aprecierile cadrelor didactice pe performanță îi pot învăța pe elevi că ei sunt apreciați sau valorizați ca persoane numai atunci când fac sarcinile perfect. Cu alte cuvinte, un elev care aude frecvent acest tip de mesaj la adresa lui sau a celorlalți colegi, învață că obținerea aprecierii celorlalți este condiționată pe performanța pe care o obține, că poate obține aprecierea și atenția celorlalți doar atunci când dovedesc că sunt competenți și au o performanță foarte bună (fără nicio greșeală), că greșeala trebuie evitată cu orice preț, deoarece îl deprivează de apreciere.

Cum să asiguri ordinea și respectarea regulilor, fără a deteriora calitatea relației pe care o ai cu copiii?

Regulile reprezintă un instrument și pot afecta calitatea relației doar dacă sunt folosite inadecvat. Ele au un rol esențial în structurarea contextul educațional oferind o mai mare predictibilitate și implicit siguranță. Există câteva situații în care utilizarea regulilor ar putea să afecteze calitatea relațiilor: când sunt prost utilizate, când cadrul didactic nu le folosește în mod consecvent și le aplică doar în cazul anumitor copiii sau când este furios, când sunt urmate de consecințe care nu au legătură cu comportamentul și când sunt inflexibile sau vizează aspecte care sunt irelevante sau imposibil de realizat (ex. să stea nemișcați în bancă sau cu mâinile la spate).

Regulile sunt eficiente atunci când exprimă așteptarea adulților privitor la modul în care copiii trebuie să se comporte și sunt urmate de consecințe clare. Ele reprezintă punctul cheie al învățării comportamentale la vârsta școlară. Disciplinarea – care se bazează pe explicarea motivelor care stau la baza regulilor și a consecințelor aplicate în condițiile manifestării comportamentelor nepotrivite, reprezintă structura de rezistență a unei dezvoltări sănătoase. Studiile arată că elevii educați în această manieră își dezvoltă la un înalt nivel abilitățile de autocontrol comportamental și abilitățile sociale.