Războiul care mi-a salvat viața – recenzie

 ” – Ada! Pleacă de la fereastră! s-a răstit mama.

  M-a apucat de braț, m-a tras, iar eu m-am rostogolit de pe scaun și am căzut pe podea.

  – Îl salutam pe Stephen White, atâta tot.

  Știam bine că nu trebuia să-i răspund, dar uneori mă lua gura pe dinainte. În vara aceea aveam să învăț să lupt.

  Mama m-a plesnit. Tare. M-am izbit cu capul de piciorul scaunului și câteva clipe am văzut stele verzi.

  – Nu vorbești cu nimeni! a zis mama. Te-am lăsat la geam de bună la suflet ce sunt, dar îl bat în scânduri dacă mai scoți nasul; darămite să vorbești cu cineva!

  – Dar Jamie e-afară, am mormăit eu.

  – Și de ce n-ar fi? a zis mama. El nu-i olog ca tine.

  Mi-am mușcat buzele împiedicând cuvintele să iasă și am scuturat din cap ca să mă dezmeticesc. Apoi am văzut urma de sânge de pe podea. Dumnezeule! Nu-l curățasem pe tot, azi după-amiază! Dacă îl vedea mama, punea lucrurile cap la cap cât ai clipi și dădeam de naiba! M-am târât pe fund până am acoperit pata de sânge și mi-am strâns sub mine piciorul beteag.

  – Mai bine mi-ai face un ceai, a zis mama.

  S-a așezat pe marginea patului și a început să-și ruleze ciorapii în jos, fluturându-mi pe sub nas picioarele ei sănătoase. “

Așa începe romanul “Războiul care mi-a salvat viața”, scris de Kimberly Brubaker Bradley. Romanul prezintă povestea Adei, o fetiță de nouă ani, care trăiește împreună cu fratele ei, Jamie, și mama lor în condiții precare. Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supraviețuire din anii întunecați ai celui de-al Doilea Război Mondial, Ada are de purtat propria bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalți. Din cauza unui defect congenital, Ada are un picior pe care nu se poate baza. Mama ei nu poate concepe să-i cumpere cârje, care să o ajute să meargă. Din păcate, cât a stat cu ea în spital după ce s-a născut, ar fi putut să o ajute pe Ada, să-i trateze piciorul ca să nu mai fie oloagă….însă ar fi însemnat să cheltuiască bani pentru acest lucru, ceea ce mama nu a fost dispusă să facă, pentru că nu a vrut copii, ci doar soțul ei, care a murit. “Nu v-am vrut niciodată, pe niciunul dintre voi”, spune ea copiilor într-o discuție.

Umilită de propria mamă din cauza acestui defect fizic, ținută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toți copiii sunt evacuați din Londra și, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea și egoismul mamei. Astfel ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca și cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jurul lor cunosc suferința și despărțirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea și respectul, datorită afecțiunii pe care Susan o manifestă față de ei. Datorită relației bazată pe respect și afecțiune pe care o are cu Susan, descoperă câteva  personaje cheie în dezvoltarea ei ca om – Untișor, Lady Thorton, Maggie, Sam, Fred și Bovril. Fiecare dintre aceste personaje o învață pe Ada că este o ființă umană, cu demnitate , care poate și merită să fie iubită, respectată, dar mai ales care poate fi tratată într-o manieră pașnică, fără violență.

Dragă cititorule, îți recomand această carte cu căldură, pentru că este o lecție de viață. Deși ne confruntăm cu greutăți tot timpul, avem resursele necesare să le facem față și să transformăm aceste dezavantaje în avantaje, în experiențe din care să învățăm, deoarece  învățăm din reflectarea asupra experiențelor, nu din experiențele propriu – zise. (“We do not learn from experiences, but from reflecting upon experiences” – John Dewey).