O regulă explicată este o regulă înțeleasă

În societatea secolului XXI regulile care guvernează sunt din ce în ce mai complexe. Și este corect să fie așa din moment ce civilizația noastră a ajuns la un stadiu destul de avansat și se vede nevoită să impună reguli cât mai multe în cât mai diverse domenii.

Dar oare cantitatea regulilor înseamnă și o calitate mai bună a vieții în societate?

Istoria omenirii este strâns legată de crearea de reguli legate de conviețuire, de supraviețuire, de a crea o societate rațională cu valori morale. Cu cât societatea devine mai complexă, cu atât se impun reguli în toate domeniile.

Dar așa cum spunea Hegel „ceea ce stă la baza cunoașterii umane se transformă de la o generație la alta” astfel și regulile care guvernează diferitele etape din istoria omenirii trebuie să se schimbe, să se adapteze altfel devin atemporale, lipsite de aplicarea lor în realitate. Iar  scopul lor este nul.

Impunerea unor reguli trebuie să aibă ca bază de plecare contextul social al momentului. Tot ceea ce acum două secole în urmă era considerat regulă nescrisă (și aici vorbim de reguli de comportament în societate) nu mai este valabil azi. De exemplu o doamnă nu avea voie să meargă la plimbare singură, să intre într-o cafenea singură. Azi râdem de aceste reguli care interziceau femeilor să se plimbe liber.

Aici trebuie să ne punem trei întrebări simple:

1. Cum a apărut prima regulă ?
2. Cui a fost adresată ?
3. Cum a fost impusă ?

Ca să putem răspunde la aceste întrebări vom apela la o speculație, având în vedere că nu avem vreo dovadă concretă a acesteia. Regulile au fost stabilite de către cei mai în vârstă într-o comunitate, din nevoia de a proteja generațiile tinere care ar fi putut comite greșeli pe care ei le-au comis. Regulile erau mai mult sau mai puțin interziceri și deseori nu erau urmate de explicații. De aceea au fost nevoiți mai târziu să le impusă sub amenințarea blestemului sau chiar a morții.

De aici putem să deducem că o regulă neexplicată duce eminamente la revoltă. Toți trăim sub dominația regulilor dar niciunul dintre noi nu suntem fani reguli. Există ceva în memoria noastră afectivă care ne îndeamnă la revoltă.

Așa se întâmplă și în cadrul procesului de predare-învățare. Profesorul vine în fața elevului, așterne reguli care ar duce la rezolvarea unor probleme, fie ele de ordin matematic, fie de ordin gramatical. Reacția elevului este de a respinge memorarea mecanică a regulii.

Regulă : toate substantivele în limba germană se scriu cu literă mare.

În cadrul orelor de germană trebuie să menționez această regulă pentru ortografierea corectă a cuvintelor. Toate limbile europene cu scriere latină folosesc doar în unele cazuri scrierea cu litere mari. Așa că această anomalie ortografică a limbii germane nu poate fi trecută cu vederea.

Copiii se miră și cer explicații. Dar mai în toate cazurile le anticipez nedumerirea și întrerup predarea pentru a le spune sub formă de poveste de ce scriem așa.

O regulă explicată este o regulă înțeleasă.

Nimic nu se naște din nimic. Totul se leagă și cu cât copilul poate să facă conexiuni care au dus la apariția regulii cu atât înțelegerea și aplicarea ei va fi rațională.

Sistemul  pedagogic al secolului nostru este privat total de ceea ce odată  era considerată arta dialogului. Marele filosof Socrate avea o părere destul de proastă despre el . Spunea despre sine că nu știe nimic, dar că i-ar plăcea să știe. De aceea se numea filosof, adică iubitor de cunoaștere. Când dialoga  cu cineva punea întrebări. Se prefăcea că nu știe nimic. Mai târziu, în timpul discuției, făcea în așa fel încât interlocutorul său să descopere el însuși lacunele din propria gândire.

Sistemul educațional bombardează tânăra generație cu o mulțime de informații, unele mai inutile decât altele în ideea că un om neinformat este un analfabet. Dar cum rămâne cu gândirea?  Cum va putea un copil să facă distincția dintre o regulă bună și una rea? De memorat sau de acceptat regulile o va face scrâșnind din dinți. Dar cândva tot o să răbufnească.

Chiar dacă matematica, fizica , chimia, biologia, aceste științe exacte, sunt pline de reguli care nu necesită o explicație în prealabil, o poveste sau o istorioară de cum s-a ajuns la ea nu ar strica. Se poate face așa cum odinioară făcea Socrate: prin întrebări bine puse în așa fel încât copilul să ajungă singur la concluzie, în cazul nostru la regulă.

Concluzie: regulile din cadrul actului  de învățare trebuie mai întâi explicate și după aceea impuse spre învățare.

Dar ce facem cu regulile nescrise a moralei?

Etica și morala, două elemente invizibile pe hârtie, dar foarte prezente chiar din primele zile ale vieții noastre au avut parte de zeci și zeci de variante de reguli. Așa cum am menționat mai sus fiecare epocă a avut și morala/etica ei. Unele valori au rămas în fondul valorilor morale dar multe dintre ele au dispărut odată cu  nevoia ei.

Disciplina școlară este unul din subiecte care a cunoscut diferite reguli de la o societate la alta. Disciplina fiind de origine militară este deseori asociată cu strictețe, supunere totală, pedeapsă. Din păcate școala chiar a fost victima acestui sistem. Dar disciplina poate să însemne și cunoașterea de sine. Disciplina impusă de viața monahală  unde elevul/novice caută să se cunoască pe sine mai bine pentru ca apoi să cunoască lumea este o variantă mai bună. Și totuși izolarea nu este caracteristică  unei societăți.

Atunci vom proceda ca și Hegel care spunea că unei teze i se opune o antiteză iar acesta va da naștere unei sinteze.

Să sintetizăm și noi: regulile care ar impune disciplina în cadrul unei clase trebuie să ducă la autocunoașterea elevului, la dezvoltarea lui armonioasă și la respectul de sine, care va duce la respectul față de semenii lui. Vom evita folosirea lui NU și le vom înlocui cu formele de imperativ.

Cel care trebuie să pună problema pe tapet este învățătorul/profesorul diriginte.

De fiecare dată când suntem la început de drum (clasa pregătitoare/ clasa a V -a) credem că nu vom avea nevoie de reguli. De fiecare dată cădem în plasă. Copiii sunt individualiști, doresc să-și impună propria lor voință, iar premisa unui haos este deja dată. Haosul creat se poate explica și prin faptul că școala este văzută ca o obligație și nimeni nu dorește să facă ceva din obligație.

Astfel după două zile ne vedem siliți să luăm taurul de coarne și să vorbim cu ei despre reguli. Subliniez : să vorbim despre reguli nu să impunem.

Conținutul regulilor este variabil de la clasă la clasă, la unele se poate renunța dacă între timp s-a observat o  dispariție a fenomenului pentru care se impunea regula. Important ar fi și înștiințarea părinților de existența acestor reguli, precum și celorlalți profesori care predau la clasă. Astfel ar exista o continuitate în actul educativ.

Unii dintre colegii noștri nu sprijină aceste inițiative, pe care personal le găsesc foarte importante. Apar discrepanțe care duc ulterior  la o stare de nesiguranță față de regulile stabilite. Copilul tinde să nu mai ia în serios  cele hotărâte , considerând că și adultul este cam neserios.

Susținerea de către părinți a unor inițiative în impunerea unor reguli simple de bun-simț în cadrul școlii este binevenită.

Respectul este ultimul subiect la care mă voi referi. Dar întâi doresc să pun o întrebare la care să vă gândiți: De ce  în Franța nu te poți adresa cu tu unei persoane necunoscute, ci cu dumneavoastră?

Ca lingvist, pot să spun că, din cauza limbii engleze prost înțelese formula de tu versus dumneavoastră a luat amploare. Toate sloganele sunt la persoana a II – a singular. Se dorește , desigur, o abordare mai directă, dar este în același timp și o formulă agresivă asupra unei persoane. Respectul din formula dumneavoastră nu ar îndepărta pe cel care vinde de cel care ar putea deveni potențialul cumpărător. Ci dimpotrivă. I-ar gâdila un pic orgoliul și chiar ar deveni mai atent.

Dar să închidem această paranteză lingvistică și se ne întoarcem totuși din nou la Anglia unde în lumea școlii private sau de stat profesorii sunt tratați cu respect și prin modul de adresare. Respectul nu înseamnă neapărat distanța dintre elev/profesor. Legătura care se face între cei doi poate să aibă ca bază modul în care profesorul se adresează elevului, cum predă, tactul său , prin respectul său față de elev.

Concluzie :

1. Regula cea mai bună este cea pe care o formulezi cu cei care trebuie să o  respecte .
2. Regula trebuie urmată doar atât cât este necesară pentru a schimba în bine ceva.
3. Regula trebuie explicată.
4. Cea mai bună regulă este nonregula. (un ideal!)