Robert Schumann, părintele liedurilor

După cum știm, s-a scris și s-a vorbit mult despre Chopin cel sensibil și naționalist, despre virtuozul Franz Liszt sau despre cel ce ar putea fi catalogat drept părintele liedurilor, Franz Schubert, și ale sale „schubertiade” care aveau loc in vremurile romantismului timpuriu. Toți acești compozitori reprezintă embleme ale diferitelor perioade ce alcătuiesc romantismul muzical. Ce se întâmplă însă cu Robert Schumann? Care este imaginea lui? Ce anume reflectă lucrările sale? și mai ales… ce se ascunde de fapt dincolo de existența unor păreri contradictorii, superficiale sau chiar a indiferenței exprimate (în perioada respectivă) la adresa stilului său componistic?

Toate aceste întrebări își află răspunsul în cartea intitulată Robert Schumann  scrisă de  prof.univ.dr. Valentina Sandu-Dediu (Colecția Muzica Viva, editura didactică și pedagogică, R.A.). Conținutul acestei cărți cuprinde desfășurarea cronologică a evenimentelor din viața compozitorului, suprinzând elemente detaliate atât sub aspect biografic cât și în privința genurilor muzicale pe care le abordează, fiind evidențiate particularitățile ce definesc stilul acestuia.

În notările introductive ale volumului se observă existența câtorva remarci cu privire la „Schumann și romantismul”, prin prezentarea a două aspecte, respectiv: „Ironia romantică: de la literatură spre muzică” și „Teme ale muzicii romantice în creația lui Robert Schumann”. În cadrul acestora aflăm despre existența unei posibile interpretări a  imaginii compozitorului în două ipostaze celebre (Florestan și Eusebius) precum și detalierea ironiei romantice, spre exemplu dualitatea și contrastul care conturează o imagine ascunsă a suferinței în opusul Humoreska. Urmează desfășurarea respectivelor „Fragmente romantice despre Robert Schumann” (ce cuprinde o serie de subcapitole) în care autoarea prezintă derularea cronologică a episoadelor din viața acestuia și detaliază, în același timp, modalitatea de construire și stilizare a discursului muzical în cadrul fiecărui gen abordat de către compozitor. Această parte reflectă impactul pe care l-au avut diverse circumstanțe din cursul vieții sale (în special cele ce o includ pe Clara Wieck, multe dintre lucrări fiind compuse sau dedicate pentru ea) precum și personalitățile care l-au marcat (Schubert, Brahms etc.) sau l-au influețat sub anumite aspecte (scrierile lui E.T.A. Hoffmann).  În completarea ultimelor pagini este subliniată influența pregnantă pe care a avut-o acest romantic asupra câtorva compozitori de-a lungul vremii, precum și o „Listă selectivă” a lucrărilor sale. Capitolul „Noua viață a lui Robert Schumann” cuprinde nume precum Brahms, Mahler, Hugo Wolf, Debussy, Alban Berg, György Kurtág ca fiind doar câțiva din rândul celor ce au purtat admirație și respect pentru stilul schumanian, acest lucru reflectându-se în câteva dintre creațiile lor. Cartea se adresează atât celor care se află în stadiul de specializare pe domeniul muzical cât și melomanilor sau persoanelor care au o afinitate pentru acest compozitor și opera sa.

 

“Succesul pianistic al compozitorului nu este unul al virtuozului – ca în cazul lui Lizst sau al Clarei -, dar în saloanele în care își cântă uneori compozițiile apreciază tocmai farmecul intelligent al învăluitoarelor polifonii romantice.”

“…interferențele între viață și artă sunt, în cazul său, mai elocvente decât la oricare al compozitor al secolului XIX, muzica devenind confesiune autobiografică.” (Valentina Sandu-Dediu)