Rolul activităților practice în dezvoltarea inteligenței copilului
Probabil că mulți dintre dumneavoastră v-ați întrebat în nenumărate rânduri care este rolul activităților practice desfășurate la școală. Să reprezinte ele oare o simplă zonă de recreere și relaxare? Probabil că veți raspunde că ele semnifică mai mult decât atât: copiii au posibilitatea de a dobândi noi abilități, mai mult sau mai puțin, utile în viață, iși dezvoltă creativitatea și cunosc starea aceea de bine pe care le-o dă un lucru meșterit doar de mânuțele lor, acea stare de bine care contribuie la creșterea unei sănătoase stime de sine și a încrederii în propriile forțe.
Eu aș adăuga: ba chiar mai mult decât atât. Să ne luăm un moment de răgaz și să privim cât se poate de obiectiv rolul mâinilor și mișcările atât de complexe pe care le desfășoară ele zi de zi – de la activitățile aparent ușoare – precum legatul șiretului sau închiderea unui nasture, până la mișcări mai complicate – cum ar fi, tricotatul sau prelucrarea lemnului. Odata deprinsă o abilitate nu ne mai gândim la pașii de execuție, ci pur și simplu lăsăm mâinile să lucreze. Vom putea chiar să vorbim cu încredere despre o inteligență aparte a mâinilor și asta fără să exageram nici măcar un pic.
Aș dori să dezvolt subiectul redând definiția propusă de Wikipedia a mâinii.
“Mâna este principalul organ al manipulării. Vârful degetelor este una dintre zonele cu cele mai multe terminații nervoase din organism și este principala sursă de informație tactilă din mediul extern. Ca și în cazul celorlalte organe perechi (picioare, urechi, ochi etc…), fiecare mână este controlată de emisfera creierului opusă părții corpului în care se află. Întotdeauna între mâini va exista o dominantă care este însărcinată cu scrisul si cu alte treburi care necesită precizie și migăleală. A fi dreptaci sau stângaci este o trăsătură personală.”
Ernst-Michael Kranich afirma că „mâna este cel mai diferențiat organ de mișcare ce există” cu care se pot realiza multiple mișcări complicate, menite să fie dirijate din interiorul ființei. Structura brațului îi permite să se miște în rotație liberă, fiind prins doar de musculatura umărului, ce se odihnește pe omoplații susținuți la rândul lor tot numai de mușchi. Mișcarea devine din ce în ce mai diferențiată pe măsură ce înaintează spre cot, spre încheietura mâinii și apoi la degete. Dupa Kranich, mișcările de manipulare a obiectelor trezește în om atenția față de sine însuși prin atingerea nuanțată și îl face să se unească în voința sa de acțiune cu acel obiect pe care îl utilizează. Devine una cu el.
Să privim, de exemplu, spre modul în care un copil învață să scrie. La început, simte cu degetele obiectul de scris, se familiarizează cu materialul și forma lui, iar apoi purcede spre a scrie. Copilul resimte un efort la început, dar acesta se diminuează odată cu exersarea. Un lucru este esențial: cu cât mai implicată este participarea organismului, cu atat va crește nivelul de voință interioară. Iar aceasta ar trebui să devină, după părerea mea, o regulă de bază în creșterea și educarea copiilor.
Motivul pentru care am ales să scriu despre acest subiect nu este deloc întâmplător. Pe lângă activitatea de profesor de engleză, am început cu ceva timp în urmă să țin ateliere de manualitate pentru copii cu vârste între 4 și 18 ani. Am învățat multe în urma unor astfel de activități, iar una dintre învățăturile de bază pentru mine a fost urmatoarea: cu cât copiii au abilitățile motrice mai dezvoltate, cu atât mai repede iși însușesc deprinderi noi și cu atât au o mai mare deschidere și poftă de explorare, de cunoaștere.
Prin urmare, nu priviți cu îngăduință un copil (binențeles sănătos, fără probleme majore de natură fizică sau psihologică) care la vârsta de 7 ani nu știe să-și lege șireturile la pantofi sau are dificultăți în a se încheia la un nasture, sau care le vârsta de 10 ani are dificultăți de a utiliza o foarfecă. Puneți-l să lucreze, să exerseze până nu va mai resimți efortul atât de inconfortabil, căci odată stins, acest efort va fi hrănit mintea copilului, modelând-o ușor, făcând-o mai flexibilă și mai frumoasă.
Bibliografie:
Prof. dr. Liliana Emilia Dumitriu: articolul – “Mobilitatea mâinilor creează mobilitate în gândire” http://www.scoalalibera.ro/2016/01/mobilitatea-mainilor-creeaza-mobilitate-in-gandire/
Pentru lectură suplimentară, recomand acest articol (în engleză): cum influențează activitățile creatoare dezvoltarea copilului:
http://www.earlychildhoodnews.com/earlychildhood/article_view.aspx?ArticleID=257