Rolul cooperării dintre profesori și copii

În cadrul evaluării, un rol important îi revine cooperării atât între copii, cât și între profesori și copii. Aceasta are loc atunci când partenerii definesc împreună criteriile relative la evaluare.

În contextul școlar actual, când violența și agresivitatea sunt din ce în ce mai prezente, unii autori sugerează faptul că învățarea cooperării întărește climatul de încredere, respectul și susținerea reciprocă, fiecare având de câștigat din reușita celuilalt.

Când se realizează evaluarea, este important să le permitem copiilor să interacționeze pașnic, în special când au de realizat proiecte comune. Pentru a putea realiza acest lucru, mai întâi trebuie dezvoltate abilitățile psihosociale precum comunicarea, negocierea, partajul și rezolvarea conflictelor, pentru a putea atinge acele competențe și obiective corespunzătoare domeniilor experiențiale/ disciplinelor școlare. Se recomandă să se pună accent pe socializare și pe evaluarea comportamentelor.

Schimbarea de optică față de evaluare promovează o viziune diferită asupra notei și asupra puterii pe care o are profesorul. Această viziune este îndreptată spre aprobarea grupului și spre înțelegerea unei sarcini complexe. O astfel de situație se potrivește mai ales într-un context de evaluare formativă unde toți partenerii au interes să aducă contribuții necesare. (M.Manolescu)

În cazul evaluării sumative, cooperarea are efecte mai importante, dacă a însoțit situațiile de învățare tot timpul, precum și evaluările formative. Elaborarea criteriilor devine produsul negocierii între profesori și copii. Astfel, împărțirea puterii între profesor și copii favorizează o formă de cooperare. Dacă nu sunt motivați, mulți elevi încearcă să mimeze eforturile pentru un profit maximal, subliniază Perrenoud. Același autor susține faptul că o bună parte din elevi învață să „reușească” și nu „să învețe”.

Evaluarea formativă devine adesea un continuum între diferitele etape ale eforturilor  copiilor și comentariile profesorilor în legătură cu producțiile lor. Situațiile de evaluare formativă devin mai motivante, dacă contextul creează oportunitățile unei bune comunicări între copii și profesori ca parteneri în tot acest proces.

Pe lângă analiza erorilor, un rol esențial îi revine observării, deoarece aceasta facilitează culegerea informațiilor și permite o mai bună adecvare între maniera de a învăța a copilului și activitățile propuse. Observarea poate deveni extrem de utilă dacă profesorul dorește să promoveze inteligențele multiple în activitățile clasei. Modelul lui Gardner (1983) reluat de Weber (1999) ne pune la dispoziție o altă alternativă pentru a orienta remedierea provenită din observare și din analiza erorilor copiilor.

Analiza tipurilor de erori se poate realiza numai într-un climat de încredere între profesor și copii. Copilul va accepta mai ușor observațiile primite și va conștientiza demersul, dacă profesorul va prezenta evaluarea ca o formă de reglare cu scopul de a ușura învățarea.

În timpul observării, profesorul va avea în vedere comportamentul copilului: în clasă, față de profesori, colegi, în timpul jocului din curte, în timpul activităților extracurriculare. De asemenea, important este de observat și ținuta vestimentară și îngrijirea ei, atitudinea față de activitățile practice și cele de autoservire.

Profesorul va avea în vedere aplicarea tehnicii apropierii de copil, având în vedere evitarea reacțiilor de mirare excesivă, indignare, oricare ar fi reacția copilului și a celor prin care ar crea acestuia sentimentul de inferioritate. În situația încălcării de către copil a unor norme de comportare, se va discuta în așa fel încât acesta să nu perceapă ca fiind o pedeapsă pe care ar merita-o, ci ca o explicație care să lămurească cauzele care l-au determinat să se comporte într-un anumit fel.