Rolul inteligenței în obținerea succesului școlar și în viață. Strategii de predare potențatoare

Se obișnuiește să se afirme că există o corespondență directă între succesul școlar și inteligență. Mulți, inclusiv profesorii și autoritățile din domeniul educației, presupun că elevul care are succes în școală este inteligent, iar elevul care este inteligent ar trebui, la rândul său, să aibă succes în școală. Ne-am aștepta, atunci, ca educația oferită în școli și universități să aibă, ca principiu fundamental, utilizarea abilităților mentale ale elevului și studentului pentru a optimiza sau a face fezabil, în primă instanță, succesul școlar și reușita pe termen lung, în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, realitatea este că educația, în majoritatea instituțiilor de învățământ este orientată pentru a umple capul elevului cu fapte și teorii, interesați de a înțelege de ce și să analizeze modul în care acesta memorează, reelaborează și aplică ceea ce învață. Rareori, sistemele și practicile școlilor sau universităților urmează o filosofie de predare în care programele lor urmăresc să consolideze și să dezvolte inteligența elevului sau studentului.

Pe de altă parte, dacă succesul școlar și inteligența care îl face posibil sunt transferate, în mod automat și direct la diversele probleme și situații ale vieții de zi cu zi, ar fi de așteptat ca acei elevi sau studenți cu performanțe academice ridicate să fie, cel mai adesea, persoane cu randament crescut în diferite domenii de acțiune: lideri în esență, persoane critice, creative și inovatoare în viața lor de zi cu zi. Cu toate acestea, adevărul este că nu multe dintre persoanele de “succes” din școli, reușesc să aibă succes în activitatea lor, în viața socială și personală. Chiar și mai surprinzător este faptul că oamenii “de succes” în societate nu au fost cei mai buni elevi din clasele lor și chiar unii au fost considerați fără niciun viitor, ca de exemplu, Bill Gates sau Albert Einstein.

Scopul acestui articol este de a aborda conceptul de cercetare despre inteligență dintr-o perspectivă largă, care anulează sau cel puțin ridică semne de întrebare despre opiniile părtinitoare și punctele de vedere simpliste. Această abordare urmărește să obțină o înțelegere holistică a inteligenței umane care încurajează instituțiile de învățământ nu numai pentru  a instrui și a transmite idei, cunoștințe sau doctrine sistematic și eficient, ci și pentru a facilita emanciparea, dezvoltarea și aplicarea diferitelor capacități ale elevului. În acest scop, vom avea în vedere relația dintre inteligență, succesul școlar și succesul în viața de zi cu zi și apoi sensul conceptului de inteligență, nu ca o abilitate unică, ci ca un set de capacități sau abilități diferite, care se referă la diferite componente și moduri de activitate inteligente. În cele din urmă, vom realiza o schiță a unor principii pe care predarea și cercetarea ar trebui să le ia în considerare pentru a le dezvolta și a le utiliza cu succes și în afara contextului educațional.

După cum au arătat cercetările în domeniu, relația inteligență – succesul școlar – succesul în viața de zi cu zi nu este la fel de liniară și simplă, așa cum se presupune în mod tradițional și este departe de a fi rezolvată sau de un răspuns clar și fundamentat empiric. Există mai multe evenimente și circumstanțe în cadrul acestei relații, care ar trebui să fie luate în considerare de către cercetători sau cei interesați de temă, pentru o înțelegere corectă a ceea ce înseamnă cu adevărat să fii inteligent, de modul în care inteligența și predarea interrelaționează și de modul în care succesul școlar ar putea influența sau ar favoriza succesul în afara sălii de clasă, deoarece, așa cum Sternberg (1999, p. 140) spune: “s-ar părea că alți factori decât inteligența, în mod tradițional, contribuie la succes”.

Apoi, conceptul de succes școlar și succesul în viața de zi cu zi vor fi discutate pentru a valida importanța redefinirii conceptului tradițional de inteligență. Diferite modele si teorii pedagogice au abordat conceptul de succes școlar, condițiile și variabilele sale. De exemplu, “Mastery Learning” (domeniu de învățare completă) afirmă că succesul școlar este condiționat de caracterul adecvat al comportamentelor cognitive de intrare (cunoștințe anterioare); caracterul adecvat al comportamentelor afective de intrare (atitudini, interese, motivație) și de calitatea instruirii (prezentare corectă și modurile adecvate de intervenție). Pentru modelul de “Practici de bază” sau “Predarea directă” succesul este influențat de variabile, cum ar fi concentrarea și orientarea academică pe procesul de predare în instituția de învățământ, în general, accentul pe progresul academic al studenților (așteptările mari ale cadrului didactic în ceea ce privește elevii), controlul și direcționarea cadrelor didactice și studenților, responsabilitatea studentului pentru activitatea sa și cooperarea cu colegii și climatul emoțional pozitiv din școală și din clasă.

Succesul școlar este în general asociat cu realizari academice ridicate, exprimate prin note sau concepte atribuite studentului, mai precis, succesul școlar este identificat cu un produs educativ individual imediat, pe efectele de instruire asupra elevilor, care pot fi verificate pe parcursul anului școlar. Aceste efecte nu ar trebui să includă o arie limitată a cunoștințelor și a valorilor, ci ar trebui să cuprindă consolidarea capacităților cognitive, abilităților sociale și emoționale, care sunt asociate cu o viață împlinită.

Fără îndoială că acest concept, de succes sau reușită școlară, include mai multe dileme. Ce înseamnă succesul sau eșecul? Cum și când se identifică succesul școlar? Mai mult, succesul școlar este asociat cu semnificații sociale, culturale și economice: a putea sau a nu putea, a reuși sau a nu reuși, a-i ajuta sau a nu-i servi la nimic, a fi capabil sau a nu fi. Și mai important este faptul că succesul școlar este o dimensiune a unui proces mai amplu care îl include și îl determină, un proces cultural și istoric care transcede dincolo de limitele instituționale ale școlilor și universităților: educația.

Pentru Ausubel și colaboratorii săi (1990), educația este procesul prin care omul contribuie la propria dezvoltare și definire. Ținând cont de concepțiile prezentate anterior referitor la succesul școlar, putem afirma că nu poate fi înțeles doar ca reușită individuală și măsurabilă raportată la obiectivele și valorile școlii, ci trebuie înțeles și ca reușită pe care elevul o are în formarea și dezvoltarea integrală a capacităților și abilităților asociate cu o viață cu satisfacții și de succes. Acest fapt implică sau obligă la o înaltă pregătire în plan intelectual, social și personal, care generează îmbunătățire, în măsura în care subiectul domină, autocontrolează și autodirijează propriul potențial, rațiunea, voința și propriile dorințe, după cum explică Rubén.

Până acum, am propus conceptul de succes școlar dincolo de instituțiile de învățământ și având legătură cu succesul în viața de zi cu zi. Dar ce este, de fapt, succesul în viața de zi cu zi? În termeni simpli, acesta poate fi definit ca sfârșitul sau finalizarea cu succes a unei situații sau a unei probleme. Acesta poate fi, de asemenea, înțeles ca circumstanță de răspuns la ceea ce se dorește în plan profesional, social, economic sau personal.

Definițiile de mai sus, deși scurte, cuprind aspecte care sunt necesare pentru a vorbi despre succes: atingerea scopurilor și obiectivelor, procesul de încheiere sau de finalizare, de satisfacție și de răspuns la dorințele sau nevoile profesionale, economice, sociale și personale. Este demn de remarcat faptul că, atunci când vine vorba de succes, nu vorbim neapărat despre triumf în viață, dar ar trebui să includă “realizări cuprinzătoare.” Prin cuprinzătoare înțelegem realizarea scopurilor și obiectivelor în diverse domenii sau dimensiuni ale vieții și nu doar într-unul. Astfel, o persoană care atinge faima și recunoașterea ar putea spune că a atins succesul economic, dar acest lucru nu garantează succesul la nivel social sau personal. Pentru a înțelege mai în profunzime conceptul de succes în viața de zi cu zi, trebuie să înțelegem principalele componente sau aspecte ale succesului. În primul rând, o persoană care pretinde că a triumfat și se spune că are, de obicei, de succes, trebuie să fi reușit să își îndeplinească obiectivele sau obiectivele propuse anterior (în unele circumstanțele, ar putea fi vorba despre o realizare parțială sau totală). Un al doilea aspect cheie al unui individ de succes este faptul că el își trăiește viața cu perseverență, dăruire, răbdare, optimism și calitate. Cea de-a treia componentă a succesului este satisfacția, care este o stare mentală ce face un individ să simtă plăcerea de a fi încheiat cu succes o acțiune, operațiune întreprinsă.

Există un teren teoretic și practic dinamic și divers care implică un alt mod de a înțelege relația dintre inteligență și o caracterizare a educației. O relație cu două sensuri, în care inteligența are un rol în procesul de predare și în care educația joacă un rol decisiv în dezvoltarea și îmbunătățirea inteligenței prin diverse forme de intervenție educațională, nu numai că promovează succesul școlar, dar și succesul în viața de zi cu zi. Pentru a realiza o educație care îi înțelege pe deplin prioritatea, trebuie ca o serie de informații legate de predare, să fie incluse în formarea profesorilor, pentru înțelegerea corectă a conceptului de informație, relevanța acestuia în procesul de predare și modul în care acesta poate sau ar trebui să optimizeze efectul de levier și “inteligențele” elevului. Iată câteva propuneri făcute de Sternberg (1997) și Gardner (1999), la îndemâna profesioniștilor și a instituțiilor de învățământ care promovează inteligență multilaterală și holistică:

oferirea unui sistem sensibil la diferitele niveluri cognitive ale elevilor, pentru a le înțelege aptitudinile și interesele, să se sprijine și să se bazeze pe punctele forte și să compenseze punctele slabe ale acestora, printr-o evaluare continuă, prin colectarea de informații eficiente;

oferirea de căi multiple (narative, logice, estetice, practice, interactive) pentru conținuturile învățării, pentru reprezentări și explicații ale conceptelor de învățare și multiple abordări și experiențe cu activitățile care urmează să fie întreprinse;

instrucțiuni de predare care implică gândire analitică, creativă și practică, pentru a-i ajuta pe elevi să analizeze, să explice și să evalueze conținuturile, să creeze, să contureze, să utilizeze, să implice și să pună în aplicare cunoștințele;

o educație care să le faciliteze elevilor adaptarea, selectarea și modelarea mediul lor, prin integrarea, mai degrabă, decât prin separarea diferitelor fațete ale intelectului lor;

lucrul prin intermediul comunităților de învățare, care le facilitează profesorilor și elevilor să-și împărtășească cunoștințele și să se apropie reciproc, prin muncă și cooperare.

În același timp, profesorii și instituțiile de învățământ ar trebui să aibă o viziune educațională amplă, care să le permită să devină conștienți și să înțeleagă, în mod corespunzător, teoriile implicite și modurile care le influențează practicile profesionale și, în cele din urmă, procesul de învățare al elevilor, în interiorul și în afara studiului de la clasă. O astfel de viziune ar implica faptul că profesorii și instituțiile de învățământ cunosc și aplică, în practicile de zi cu zi, teorii ale învățării și constructiviste (oamenii, în mod individual și colectiv, să construiască înțelesuri proprii ale contextelor lor fizice, sociale și culturale, bazate pe cunoștințele actuale, experiențele anterioare și mediul social), umanism (oamenii reușesc autorealizarea ca ființe umane funcționale pentru a-și descoperi propriile interese și să-și dezvolte potențialul fizic, mental, emoțional și chiar moral) și interacționismul social (oamenii construiesc și-și dezvoltă structurile cognitive în societate experimentând, comunicând și înțelegând solidar realitatea, dincolo de limbă și cultură). Este important, atunci, ca profesorii să pună în aplicare principii constructiviste, umaniste și interacționiste, în contexte academice, prin experiențe și metodologii având la bază o viziune în care predarea se concentrează pe formarea inteligenței elevilor de a gândi, face, simți și coexista.