SATUL LUI CREANGĂ ÎN VIZIUNEA MARILOR CRITICI ROMÂNI. Folclor și esoterism ?

Modalitatea omenirii de a-și explica, fenomenologic lumea, magia urmărea supunerea forțelor naturii; revărsarea în mituri a acestor manifestări, este explicabilă, numai treptele culturale pe care s-au aflat diferitele populații au fost diferite (mituri biblice, babilonice, aztece, incașe, etc.). aici, trebuie să constatăm că, mytos-ul autohton traco-geto-dac, pe vremea lui Ion Creangă, avea un spațiu mult mai cuprinzător; așa s-au păstrat în folclor vechile formule esoterice de inițiere, precum și riturile și practicile magice. Altădată, ele aveau funcția lor inițiatică, mitică sau magică, dar cu vremea, datorită progresului și culturii, ele au “eșuat” în depozitele folclorice. Încercările la care era supus neofitul, diferitele semne și formule cristalizate, riturile de purificare, invocările, simbolurile, ceremoniile, misterele religioase, etc., care însoțesc toate actele vieții arhaice, au fost păstrate și purtate de către o generație la alta. Au intervenit însă, cum era și firesc, devalorizarea și degradarea lor.

Așa se face că aflăm la Ion Creangă și elemete folclorice și esoterice, fără ca prin aceasta să socotim pe el însuși esoteric. El le-a preluat, așa cum a folosit, la înalt nivel realist, toate celelalte elemente folclorice. Asemenea elemente arhaice care ne mai vorbesc despre inițiere și despre întreite încercării, despre rituri primitive și adorări naturiste sau animiste (astrele, munții, copacii, animalele, oamenii și manifestările lor, etc.), despre “fapt”, “făcut”, și “desfăcut”, sunt răspândite în toate operele marelui scriitor. De la leacurile băbești, folosite împotriva râiei și holerei până la “minunile” Smarandei: îndreptarea vremii după râsul copilului bălan, alungarea deochiului cu funingine de la gura sobei, risipirea și abaterea grindinei în alte părții cu toporul înfipt în pământ, înaintea ușii, și mustrarea tăciunilor când țiuiau în sobă, până la elemente folclorice unite organic între ele, fără a le mai putea desprinse pentru o existență independentă, este un drum lung ca în general pentru întreg folclorul nostru.

Afumarea iedului, când este pedepsit lupul, aparține tocmai acestei arhaicității, ca și deochiul, descântecele și înfruntarea holerei cu formula incantatorică a copilului, care totuși se molipsește și el. “Încercările” fetei moșului vădesc vrednicia omului într-un anumit fel, și “încercările” întreite ale lui Harap Alb într-altfel. Soția lui Făt-Frumos din Povestea porcului este inițiată în tainele căsătoriei, după ce a greșit în timpul călătoriei sale, suportând ani de chinuri și fiind ajutată de “lucruri” cu puteri magice, pentru a-și recâștiga soțul. Harap Alb, la rândul său este supus “încercărilor”, fiindcă a călcat sfatul părintesc, și este ajutat de furnici, de albine, precum și de “ființe fantastice” care personifică anumite funcții omenești sau realități naturale. Călătoria este un fenomen prezent în viața personajelor mistice ale tuturor popoarelor, acest fel de folosire fenomenologică mitică a lumii și înțelegere a ei arhaică, sunt specific poporului nostru, cum sunt de exemplu, eroii populari, Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana: Ion Creangă a înțeles această coordonată “esoterică” și a afolosit-o, fără a o elimina din opera sa.

Depistarea acestor elemente esoterice însă nu trebuie să deformeze viziunea despre autor și opera. Scriitorul Ion Creangă a folosit “esotericul” pentru un plus de veridicitate și de frumos, necunoscând terminologia de specialitate, dar fără ca prin aceasta să urmărească alte scopuri străine de stilistica și estetica sa. Le-a folosit, fiindcă așa erau păstrate de popor, desi nu mai aveau o funcție activă ci doar una pasivă, estetică. “Mytos-ul autohton” este mult mai bogat decât cel cuprins de opera lui Ion Creangă, iar folcloristica ne dovedește acest lucru în toate zonele în care a pătruns, în concepțiile antropologice, cosmologice și ontologice. Folosirea elementelor esoterice n-a constituit un scop în sine și Ion Creangă nu inventează ceva nici nu urmărește a ascunde anumite adevăruri sub masca inițiatică. El era tot atât de “inițiat” în esoterism ca oricare “povestariu” popular, fără să practice ceea ce era cuprins în operele sale.

Exegeza mitică este totuși folositoare, pentru a arăta enorma încărcătură de mit autohton pe care o cuprinde cu posibilități de recepție excepționale acest scriitor în opera sa. Acest depozit arhaic mitic nu cere astfel cu necesitate o “elită intelectuală” pentru receptarea sa, nici o prealabilă “inițiere”, ci este primit de fiecare cititor după măsura sa. În diversificarea umană a acestei primiri, există unii care rămân la suprafața lucrurilor și alții care pătrund în adâncimile sensurilor cuvintelor, expresiilor, paremiilor și sintagmelor, așa după cum țăranul nemțean și-a sintetizat unele sfaturi și observații sau și-a încifrat, adeseori, gândurile ca să le dezghioace cine poate. O expresie unică a acestei proceduri a fost Ion Creangă, iar căutătorul de perle stilistice nu trebuie să se scufunde de prea multe ori, pentru ca în scoicile scoase la suprafață să nu găsească ceea ce caută cu condiția ca să nu-l transforme pe scriitor în ceea ce n-a fost. Ion Creangă nu este “esoteric”, putând fi înțeles de fiecare cititor, cu un efort de cunoaștere și de adaptare la textul operelor sale și la mediul folcloric, social și cultural în care a trait, nemaifăcandu-se caz de “esoterisme”, de “audiții colorate” și de “acustica estetică a limbii lui Creangă”. Așa că Ion Creangă nu este un scriitor clasic, rezervat unor admiratori “esoterici”, unei “elite intelectuale”, cum nici Mihai Eminescu nu este numai al “rafinaților eminoscologi”, ci ei sunt ai tuturor, fără discriminările receptării lor globale, care cu vremea vor dispărea.

Bibliografie

Călinescu G., Ion Creangă, Viața și opera, Grupul editorial Litera-Internațional, Chișinău
Dumitrescu-Bușulenga Zoe, Ion Creangă, Ediție revăzută și adăugită, Editura Elion, București, 2000
Ibrăileanu Garabet, Note și impresii, Editura Viața Românească, Iași, 1920
Ibrăileanu Garabet, Ion Creangă în volumul Scriitorii români și străini, Editura Viața Românească, Iași, 1926
Ibrăileanu Garabet, Studii literare, vol.I, Editura Minerva, București, 1979
Iorga Nicolae, Pagini de critică literară, Editura Garamond, București, 2000
Rezuș Petre, Ion Creangă, mit și adevăr, Editura Cartea românească, 1981
Streinu Vladimir, Ion Creangă, Editura Albatros, București, 1971
Vianu, Arta Prozatorilor români, Ion Creangă, Editura 100+1 Gramar, București, 2000