Schimbul de ștafetă dintre generații

Schimbul de generații este, cu siguranță,  pentru orice învățător o etapă marcată de un cumul de sentimente. Pe de o parte, nostalgia despărțirii de cei pentru care ai fost ca o mamă sau ca un prieten sau ca un model la care s-au raportat 4 ani.  Pe de altă parte, emoție și curiozitate în descoperirea unor prichindei care se despart cu greu de părinți dimineața, care cred în povești cu spiriduși și animale fermecate, care te iau prin surprindere cu îmbrățișări și strângeri de mână.

Pentru că această etapă este dificilă atât pentru o tabără cât și pentru cealaltă, dar nici pentru învățător nu e deloc ușoară, am gândit o strategie pentru a îndulci trăirile emoționale ale fiecărui „personaj” din această poveste.

În încercarea de a crea o punte de legătură între cele două generații, eu, împreună cu elevii clasei pregătitoare pe care o coordonez în prezent, am făcut o vizită colegilor clasei a V-a A, foștii mei elevi, oferindu-le zâmbete inocente, priviri mirate, acorduri muzicale și inimioare desenate. Încărcați de emoție că urmează să meargă în vizită la niște copii mai mari, cărora să le ofere și niște cadouri făcute de mânuțele lor,  prichindeii au pus mult suflet atunci când au realizat desenul sau felicitarea pentru colegii mai mari. Mă întrebau adesea dacă îmi place ce au desenat, dorind să impresioneze de la prima întâlnire, în ciuda faptului că ei sunt mai mici, neștiind că  prezența lor plină de candoare face mai mult decât orice cadou. Așadar, fiecare elev al clasei a V-a „a adoptat” câte un copil de la clasa pregătitoare, cu promisiunea că-l va vizita, că va avea grijă de el și că-l va încuraja ori de câte ori va avea nevoie.

Inițiativa mea a fost bine primită de către cei mari, care s-au bucurat și ei, bineînțeles în stil adolescentin, controlându-și mai bine emoțiile și validând ideea de a ne revedea și de a avea mai multe acțiuni comune. Astfel, dorința mea de a păstra relațiile cu foștii elevi prinde contur și se materializează în forma unui proiect cu activități diversificate, poate chiar niște ateliere de lectură, de știință, de arte, niște întâlniri de împărtășire a propriilor hobby-uri, întâlniri de învățare a unor jocuri, etc.

O parte dintre obiectivele pe care mi le-am stabilit pentru noul an școlar îi vizează și pe foștii mei elevi pentru care păstrez sentimente de afecțiune, de prietenie, de încredere că vor reuși să-și îndeplinească propriile vise și că vor păstra în sufletul lor, într-o cutiuță, amintirile cu învățătoarea lor. Schimbul de ștafetă l-am pornit înainte de începerea anului școlar, atunci când în discuția cu viitoarea dirigintă i-am conturat pe copii cu calităților lor, dar și cu nevoile proprii, asigurând-o totodată de suportul meu ori de câte ori va avea nevoie.

Față de foștii elevi mi-ar plăcea să am o relație mai deschisă cu fiecare dintre ei, să mă privească cu alți ochi, adică să mă poată considera un confident, un mediator, un prieten care le oferă o părere sinceră și cu care să împărtășească atât momentele plăcute, cât și pe cele mai puțin plăcute. Știu că pentru a putea ajunge în aceste ipostaze va trebui să îmi declar intențiile față de ei, să îi ajut să realizeze un transfer de personalitate, să îi asigur de confidențialitatea, de încrederea și de sinceritatea mea. De asemenea, îi voi investi cu statutul de parteneri educaționali în activitățile comune pe care le vom desfășura împreună cu elevii de clasa pregătitoare.

Sper ca aceste acțiuni comune să vină în sprijinul celor mici de a se acomoda cu școala, de a se adapta mai bine la programul de școală, la regulile și rutinele specifice activității de învățare. În acest sens obiectivele mele se împart în mai multe categorii. Mai întâi, îmi doresc să stabilesc la școală un loc de întâlnire și de împrietenire unii cu alții, un loc de joacă, dar și un spațiu de învățare sistematică și de interacțiune socială. Acest loc trebuie să fie diferit față de cel din familie, unde copilul este, de cele mai multe ori, în centrul atenției părinților, bunicilor. La școală copilul învață să nu mai fie în centrul atenției, ci să facă lucruri împreună cu alți colegi sau pentru alți colegi.

Strategia didactică pe care mi-am propus-o pentru acest an la clasa pregătitoare vizează și formarea, la cei mici, a unor abilități corecte de comunicare, colaborare, stabilire de relații cu copiii de aceeași vârstă, precum și cu adulții din afara familiei.

Implicarea copiilor într-o gamă diversificată de jocuri didactice va contribui la adaptarea la situații noi, la gestionarea stărilor de frustrare, furie, dezamăgire, neacceptare. Jocurile, activitatea cea mai îndrăgită de copii, oferă prilejul ideal pentru un educator de a observa și de a cunoaște fiecare copil, de a pune accent pe socializarea copilului, pe dezvolatarea lui emoțională, pe bucuria de a afla lucruri noi. Încurajându-l pe copil în acțiunile corecte, subliniind doar comportamentele pozitive, fiindu-i alături când resimte o dificultate, sper că voi reuși să modelez niște persoane sociabile, comunicative, tolerante, independente, încrezătoare și responsabile.

Parcursul școlar al fiecărui copil va fi rezultatul unui amplu program de stimulare educativă individualizată, care va avea drept scop final transformarea micului școlar într-un individ care să știe să facă alegeri asumate în viață, care să urmărească mereu propria dezvoltare și menținerea stării de bine, de confort pe toate planurile.

Toate aceste obiective mărețe nu ar fi posibile fără implicarea conștientă și asumată a părinților în construirea unei relații strânse cu școala, spre oferirea celei mai potrivite piste de lansare a copilului în viața reală.