Școala trebuie să îi pregătească pe copii pentru învățarea pe tot parcursul vieții

Societatea modernă, catalogată drept o societate a dinamicii continue a cunoștințelor și deprinderilor intelectuale și profesionale, plasează instituțiile de învățământ într-o poziție cheie de o copleșitoare responsabilitate. După părerea tot mai multor „actori” educaționali – fie că sunt cadre didactice, fie părinți, aceasta este marea provocare a sistemului educațional în prezent. Greșelile de abordare în educația modernă, reformele veșnic „reformate”, bâlbele și instabilitatea profundă pot conduce la consecințe greu de estimat chiar pentru intervale de timp scurte. Sistemul de învățământ, dar și instituțiile de învățământ trebuie să-și adapteze metodele și practicile clasice și să găsească metode și procedee didactice noi care să permită „producerea” de elevi cu noi aptitudini: autonomie, flexibilitate, capacitate de cooperare și dialog. Trebuie să găsească mijloace de a stimula și favoriza autoinstruirea și de a păstra echilibrul între „individualism” și „socializare”. Trebuie să pregătească individul pentru un nou stil de viață și de instruire: învățarea continuă. Horst Siebert consideră că „supraviețuirea omului depinde de capacitatea sa de a învăța, de a se recalifica, de a uita ce a învățat cândva și de a se instrui cu totul altfel pe viitor”. Desfășurarea procesului de învățământ demonstrează că bunul său mers ca și rezultatele obținute depind de metodele utilizate, fapte evidențiate de cercetări aparținând lui Piaget, Galperin, Bruner, T. Radu, I. Stanciu, I. Cerghit. Prin rezultatele obținute, acești psihologi și pedagogi au relevat că folosindu-se metode diferite, se obțin diferențe esențiale în pregătirea elevilor, că însușirea unor noi cunoștințe sau comportamente se poate realiza mai ușor sau mai greu în funcție de metodele utilizate.

Metodele constituie instrumente importante, aflate la dispoziția educatorului, de a căror cunoaștere și utilizare depinde eficiența muncii educative. Fiind legate de activitatea sa, alegerea și combinarea metodelor reprezintă terenul pe care se poate afirma cel mai ușor creativitatea didactică.

Optimizarea și revitalizarea metodelor clasice, restructurarea lor într-o manieră modernă, alături de cele de tip acțional, cu caracter aplicativ este tendința care ne mobilizează și ne conduce în actul didactic. De inventivitatea, de capacitatea creatoare a cadrului didactic, de dăruirea lui depinde posibilitatea creării unor modalități de activizare a elevilor, a unor forme variate și eficiente de organizare a procesului de învățământ, precum și succesul întregii sale activități. Putem realiza mult în formarea elevilor noștri, dacă ne iubim meseria și dacă efortul pe care ni-l solicită știm să-l dăruim de la suflet pentru suflet.

Modernizarea și perfecționarea metodologiei didactice presupune sporirea caracterului activ al metodelor de învățământ, adică aplicarea acelor metode care au un pronunțat caracter formativ. Pentru a realiza o educație de calitate centrată pe copil este necesar ca activitățile de învățare să fie combinate cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdependentă.

Metodele interactive de grup folosite în activitatea cu preșcolarii mi-au permis să experimentez, să caut noi variante pentru a spori eficiența activității instructiv-educative din grădiniță, prin directa implicare a preșcolarului și mobilizarea efortului său cognitiv. Adevărata învățare este aceea care permite transferul achizițiilor în contexte noi. Lucrul în echipă a oferit copiilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru, informațiile, iar timpul de soluționare al problemelor a fost de cele mai multe ori mai scurt.

Așadar, metodele interactive determină solicitarea mecanismelor gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile copiilor, de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și personalitatea.

Am constatat că preșcolarii s-au implicat mai mult în învățare decât în abordările frontale sau individuale, au manifestat dorința de a împărtăși celorlalți ceea ce au experimentat.

Educatoarea trebuie să se orienteze când și cum anume aplică strategia învățării prin cooperare: frontal – considerând toată grupa o echipă, sau împărțind-o în grupuri mici și adaptând sarcinile de instruire la caracteristicile individuale și de afinitate ale copiilor, raportându-se atât la timp, cât și la conținut. Construirea diferențiată a sarcinilor de învățare trebuie să fie realizată cu maximum de profesionalism, astfel încât să faciliteze succesul atât al sarcinii în sine, cât și al fiecărui copil.

După fiecare metodă aplicată se pot obține performanțe pe care copiii le percep și-i fac responsabili în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare. Copiii înțeleg și observă că implicarea lor este diferită, dar încurajați își vor cultiva dorința de a se implica în rezolvarea sarcinilor de grup.

Educatoarea trebuie să știe cum să-i motiveze pe copii atât instructiv, cât și afectiv, să mențină un tonus afectiv, pozitiv, constructiv, pentru întregul grup.

Trebuie, însă, să avem mare grijă, când, cum și ce metodă aplicăm, deoarece demersurile didactice pe care le inițiem trebuie să fie în concordanță cu particularitățile de vârstă și posibilitățile cognitive și practice ale copiilor. Nu orice metodă poate fi aplicată în cadrul oricărei categorii de activitate sau la orice nivel de vârstă. În alegerea metodelor pe care le vom aplica în activitate trebuie să ținem cont de tema activității, de tipul ei (de predare, consolidare, evaluare) și de nivelul de dezvoltare intelectuală al copiilor. De aceea, este necesar un studiu profund al acestor metode, o analiză amănunțită, creativitate, responsabilitate didactică și capacitate de adaptare și aplicare.

O metodă cu care am avut succes la grupa mare, a fost metoda “Explozia stelară”, o metodă pe care am folosit-o în procesul instructiv educativ. Este o metodă de stimulare a creativității și o modalitate de relaxare a copiilor. Ea se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme. Am folosit această metodă cu bune rezultate în activitățile de lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, povestiri. Ca material didactic am folosit o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, cinci săgeți roșii și jetoane. Pe steluța mare am așezat o imagine legată de tema abordată, iar pe cele cinci steluțe mici am scris câte o întrebare de tipul CE ?, CINE ?, UNDE? , DE CE ?, CÂND ?.

Prin folosirea acestei metode, am urmărit dezvoltarea potențialului creativ al preșcolarilor, familiarizarea lor cu strategia elaborării de întrebări de tipul prezentat mai sus, exersarea capacității acestora de a alcătui propoziții interogative pe baza conținutului unor imagini și, nu în ultimul rand, rezolvarea problemelor prin găsirea răspunsurilor la întrebările adresate.

Avantajele utilizării metodei sunt multiple: exersează și dezvoltă gândirea cauzală, divergența, deductivă, limbajul, atenția distributivă și antrenează inteligențele multiple; costurile reduse necesare folosirii metodei; aplicabilitatea largă: lectura după imagini, convorbire, povestire, joc didactic, poezii, dar și la activități matematice și de evaluare; stimulează participarea activă; dezvoltă creativitatea în grup și individuală, spontaneitatea; dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

Limite: depinde de calitățile moderatorului de a anima și dirija discuția pe făgașul dorit; uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanți.

Din multitudinea de metode interactive, am prezentat pe scurt doar una, pe care am aplicat-o la grupă, metodă prin care noul si căutarea de idei conferă activității ”un mister didactic” în care copilul e participant activ la propria formare. Pe lângă această metodă am mai folosit și alte metode interactive cum sunt: metoda cubului, turul galeriei, ciorchinele, tehnica blazonului, pălăriuțele gânditoare, etc.

Ca educator, preocuparea mea cea mai mare este aceea de a face cât mai atrăgătoare activitățile de predare a noțiunilor de la diferite domenii experiențiale. Am încercat să aleg strategii didactice diverse, îmbinând metodele tradiționale cu cele moderne (participativ-active) în proporții diferite. Cred că îmbinarea diferitelor metode, alături de diversificarea modului de realizare a activităților, aduce beneficii în comunicarea dintre copii. Prin activizarea permanentă, prin aprecierea și încurajarea lor în timpul desfășurării activității și prin dezvoltarea capacității de autoevaluare le-am asigurat copiilor și un suport afectiv în procesul cunoașterii și al învățării.

Consider că trebuie să acordăm o atenție deosebită în alegerea metodelor folosite la activitățile desfășurate cu copiii la grupă. De aceea este necesar să declanșăm în interiorul fiecărui copil dorința și plăcerea de a participa în mod activ, să le stimulăm interesul și motivația pentru învățare, dar și să îi determinăm ca în cadrul grupului de copii să aibă relații mai bune, bazate pe empatie.

Bibliografıe:

Breben Silvia, Goncea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela – Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, 2002;
Breben Silvia, Ruiu Georgeta, Gongea Elena – Activități bazate pe inteligențe multiple, Editura Reprograph, Craiova, 2005;
Gluiga Lucia, Spiro Jodi – Învățarea activă, Ghid pentru formatori și cadre didactice, București, 2001.
Venera Mihaela Cojocariu, Teoria și metodologia instruirii, EDP, R.A, 2002