Sculpturi bucureștene, martore ale clipelor și ale istoriei

Zilele se succed zgomotos, alert, pline de căldura verii sau de frigul iernilor imaculate, mohorâte sau dimpotrivă, senine. În această goană zilnică, trăim noi oamenii, bucureșteni sau nu… În această goană fiecare locuitor al orașului București – căci despre el vom vorbi – trece, de cele mai multe ori nepăsător, pe lângă monumente de arhitectură, muzee, case memoriale sau… statui.

Având timp, uneori, plimbările prin acest oraș mi-au revelat multe creații plastice, pe care nu le observasem sau pe care le ”citisem” vizual rapid, în trecerea mea spre treburile cotidiene. Drumul spre Universitate sau spre Facultatea de Drept mă făcea să-mi îndrept mereu privirea spre satuile ce străjuiesc una dintre arterele principale ale orașului. Astfel, am început să le acord o mai mare atenție. Am simțit nevoia, locuind în acest oraș, să-mi îmbogățesc atât cultura generală – căutând date istorice despre vremurile când aceste statui au fost inaugurate – cât și cultura artistică – prin studiul perioadelor și plasticienilor români ce au creat aceste lucrări.

Piața Universității este dominată de clădirea monument istoric, creație a arhitectului Alexandru Orăscu (construirea spațțiului Universității a fost începută în anul 1857 și finalizată doisprezece ani mai târziu, în 1869)[1] și a arhitectului Nicolae Ghica-Budești (acesta va realiza corpurile laterale ale clădirii între anii 1912 – 1926)[2], pe de-o parte, și de statuile lui: Mihai Viteazul, Ion Heliade Rădulesc, Gheorghe Lazăr și Spiru Haret pe de altă parte.

Statuia lui Mihai Viteazul a fost creată de către sculptorul francez Albert Ernest Carrier-Belleuse (1824 – 1887). Opera este una ecvestră, realizată în bronz și inaugurată la 8 noiembrie 1874[3].

Fizionomia domnitorului este una puternic simplificată. Atitudinea sa este cea a domnitorului victorios, în urma unei bătălii câștigate, cu mâna în care ține barda întinsă spre cer.

Calul pe care este așezat Mihai Viteazul este reprezentat în mișcare. Sculptorul își realizează opera în manieră romantică, detaliile fiind minuțios reprezentate.


A	B

Foto 1. Statuia domnitorului Mihai Viteazul, București.
A. Ansamblu.[4] B. Detaliu[5]

Următoarea statuie îl reprezintă pe Ion Heliade Rădulescu și este realizată în marmură de către sculptorul italian Ettore Ferrari (1848 – 1929)[6]. Cu șase ani înaintea înaugurării statuii poetului Ovidiu, amplasată în orașul Constanța, Ettore Ferrari sculptează în marmură statuia unuia dintre iluștrii reprezentanți ai României, Ion Heliade Rădulescu (1802 – 1872, scriitor, filolog, om politic și membru fondator al Academiei Române). Ferrari îl portretizează într-un ușor contrapposto, cu capul plecat, având în mâna stângă o carte iar cu mâna dreaptă salutându-și admiratorii.


A	B

Foto 2. Statuia ce îl reprezintă pe Ion Heliade Rădulescu, operă a sculptorului Ettore Ferrari.
A. Ansamblu[7]. B. Detaliu[8]

Dacă primele două statui au fost comandate unor sculptori străini, următoarele două opere au fost rrealizate de către plasticieni români.

Gheorghe Lazăr a fost imortalizat în marmură de către sculptorul și profesorul Ion Georgescu[9], în anul 1886.

Gheorghe Lazăr a fost fondatorul primei școli în limba română, din București, școală ce se afla la Mânăstirea Sfântul Sava, aflată pe locul amplasării statuii lui Lazăr.

Ion Georgescu realizează această lucrare la vârsta de 30 de ani. El alege să-l reprezinte pe Gheorghe Lazăr în veșminte de inspirație orientală, specifice epocii fondatorului. Acesta privește detașat spre public, iar în mâini ține o carte deschisă.

Maniera în care sculptorul elaborează această lucrare este una clasică.

Spiru Haret[10], reprezentat în cea de-a patra statuie, este opera sculptorului Ion Jalea, realizată în marmură și inaugurată în anul 1936. Discipol al lui Dimitrie Paciurea (1875 – 1932) și al lui Ștefan Ionescu-Valbudea (1856 – 1918), ambii sculptori români, Ion Jalea este unul dintre cei mai buni portretiști ai sculpturii românești. Armonia și echilibrul joacă un rol important în arta sculptorului.

Jalea îl reprezintă pe Haret sobru, gânditor privind înainte. Sculptura este așezată în fața Palatului UniversitățiiBucurești și în apropierea Universității particulare omonime, ca semn de omagiu adus marelui om de cultură.


A	B

Foto 3. Statuile lui Gheorghe Lazăr și a lui Spiru Haret, București.
A. Gheorghe Lazăr.[11] B. Spiru Haret[12]

Mergând înainte, pe Bulevardul Regina Elisabeta, privirea se oprește în locul unde acest bulevard formează o piațetă ce poartă numele altui mare om al cultruii românești: Mihail Kogălniceanu.

Mihail Kogălniceanu (1817 – 1891) a fost un om politic, avocat, istoric și publicist român. Primul ministru al României, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ministrul Afacerilor Externe și ministru de Interne sub domnia lui Carol I.

Oscar Han (1891 – 1976) a fost un sculptor român din a doua jumătate a secolului al XX-lea. A urmat Academia de Arte Frumoase din București (1909 – 1914), sub îndrumarea sculptorilor-profesori Dimitrie Paciurea și Frederic Storck.[13]

Oscar Han este unul dintre reprezentanții domeniului statuarei monumentale, distingându-se prin numeroase csulpturi ce punctează spații publice din București dar și din alte orașe ale României.[14]

În perioada interbelică, în București ființa Fundația Mihail Kogălniceanu, condusă de un nepot al ilustrului om de cultură. Acesta din urmă dorea să realizeze o sculptură spre amintirea marelui om politic. Astfel, într-o discuție pe care o purtase cu sculptorul Han, satuia lui Kogălniceanu va fi realizată.

În luna mai 1936[15], Oscar Han realizează două schițe ale viitoarei sculpturi, machete pe care le prezintă nepotului lui Kogălniceanu. Lucrarea este realizată și amplasată într-o mică insulă din piața Mihail Kogălniceanu. Lucrarea este turnată în bronz și are o înălțime de 9 metrii (soclul măsoară șase metrii, iar personajul are o înălțime de 3 metrii). Plastica statuii evidențiază un persoanj stăpân pe sine și cu o vitalitate puternică.[16] Personajul este prezentat cu fața spre răsărit, în picioare, în ipostaza de orator, ținând mâna dreaptă în șold, pieptul scos în afară cu ostentație și cu piciorul stâng pășind ușor spre înainte.

Veșmintele marelui om politic sunt reprezentate simplu, Oscar Han evidențiind, așa cum o va face în fiecare lucrare, expresivitatea formelor umane subliniată prin rigoarea construcției, prin volumele echilibrate și prin planurile ritmate.[17]

Unul dintre elevii săi afirma despre această sculptură că este un autoportret al lui Han ”în sensul că așa îi plăcea să se vadă pe sine […] combativ, temut, mereu în ofensivă când vorbea studenților”[18]

Monumentul emană prestanță, volumele masive înscriindu-se în sapțiul pieței, spațiu dominat de privirea marelui om al culturii românești.

Cu această statuie monumentală se încheie axa cuprinsă între bulevardul Elisabeta și Bulevardul Carol I. Axa este deschisă prin statuia lui Nicolae Bălcescu, privirea acestuia îndreptându-se spre apus; și se încheie cu figura impunătoare a lui Kogălniceanu ce priveste spre răsărit. Aceste staui sunt dovada vie că arta românească modernă a avut reprezentanți de seamă, iluștrii plasticieni care au lăsat în urmă o operă menită să amintească de frământările unor personaje ce au construit România Modernă.

Foto 4. Statuia ce îl reprezintă pe Mihail Kogălniceanu, operă a sculptorului Oscar Han, București.[19]

Bibliografie

BACALBAȘA, Constantin, Bucureștii de altădată, 1871 – 1877, volumul I, ediția a II-a, editura Humanitas, București, 2014;
BOTEZ-CRAINIC, Adriana, Arta românească modernă și contemporană. Manual de istoria artei, editura Sigma, București, 2000;
CEBUC, Alexandru, Vasile FLOREA și Negoiță LĂPTOIU, Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani, volumul V, editura Arc 2000, București, 2003;
DRAGU DIMITRIU, Victoria, Povești cu statui și fântâni din București, editura Vremea, București, 2010;
MIHALACHE, Marin, Oscar Han, editura Meridiane, București, 1985.

Sursa imaginilor:

[1]Adriana Botez-Crainic, Arta românească modernă și contemporană. Manual de istoria artelor plastice, Editura Sigma, București, 2000, p. 9

[2]https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Universității

[3]Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată, 1871 – 1877, volumul 1, ediția a doua, editura Humanitas, București, 2014, p. 227.

[4]. Sursa fotografiei: :http://100eyes.ro/photogallery/public/Tari/Romania/Bucuresti/Locuri/Diverse/Statuie-Mihai-Viteazul-0790515387

[5]. Sursa fotografiei: http://100eyes.ro/photogallery/public/Tari/Romania/Bucuresti/Locuri/Diverse/Statuie-Mihai-Viteazul-0790515387

[6]Statuia este inaugurată în anul 1881.

[7]Sursa fotografiei: http://main.radioromaniacultural.ro/bucurestiul_in_pagini_si_imagini_sonore_pasajul_roman_sau_pasajul_bossel_si_statuia_lui_ion_heliade_radulescu-28234

[8]Sursa fotografiei: https://artistiromani.wordpress.com/2008/08/07/statuile-din-fata-universitatii-bucurestii/

[9]Ion Georgescu (1856 – 1898), sculptor român, discipol al sculptorului Karl Storck, acesta i-a urmat la catedra de sculptură din cadrul Academiei de Arte Frumoase din București, în anul 1887. Printre elevii săi se numără: Frederic Storck, Dimitrie Mirea și Constantin Brâncuși. Adriana Botez-Crainic, op. cit., pp. 44, 46.

[10]Spiru Haret (1851 – 1912). Matematician, astronom, pedagog român și ministru al educației, a organizat învățământul românesc modern

[11]Sursa fotografiei: http://www.panoramio.com/photo/23795756

[12]Sursa fotografiei: http://www.panoramio.com/photo/23795738

[13]Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoiță Lăptoiu, Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani, volumul V, editura Arc 2000, București, 2003, p. 87.

[14]Adriana Botez-Crainic, op. cit., p. 86.

[15]Statuia a fost inaugurată la 45 de ani de la moartea lui Kogălniceanu

[16]Victoria Dragu Dimitriu, Povești cu statui și fântâni din București, editura Vremea, București, 2010, p. 112.

[17]Marin Mihalache, Oscar Han, editura Meridiane, București, 1985, p. 24.

[18]Idem, p. 57.

[19]Sursa fotografiei: http://bucuresti.wikia.com/wiki/Statuia_lui_Mihail_Kogălniceanu