Scurt inventar al dificultăților și obstacolelor în dezvoltarea învățământului muzical public
În dubla mea ipostaza de profesor de instrument și director de mai bine de zece ani al unei instituții muzicale, m-am gândit să aștern astazi câteva gânduri care mă preocupa de ceva timp și cărora marturisesc că nu le-am găsit rezolvarea până la acest moment.
Să încep mai întâi cu neajunsurile de care mă lovesc ca director al Școlii de arte ,,Iosif Sava”. Ele sunt din păcate destule și diverse și mă refer în primul rând la deficientele legate de personalul specializat de care o școală de artă, din învățământul subvenționat, are nevoie pentru a asigura elevilor o educație de specialitate. Corpul profesoral în este îmbătrânit, ancorat într-un sistem de predare-învățare perimat și care nu poate oferi o stategie de dezvoltare pe termen lung.
Tinerii muzicieni, la terminarea studiilor, se lovesc de un mecanism birocratic care nu permite școlilor să angajeze profesorii de care au nevoie, ei fiind supuși unor examene foarte generale, dificile și greu de promovat fiind astfel imposibil să facă ceea ce le place, ceea ce au fost pregătiți să facă.
Un alt impediment este numărul de locuri alocat de catre minister fiecărei școli de stat. Un numar fix, ,,bătut în cuie,, pe românește. O așa zisă cifră de scolarizare care nu poate fi influențată nici de rezultatele remarcabile pe care le are instituția de învățământ, nici de numărul mare de solicitari care crește de la an la an și nici de baza materială modernă sau de activitățile extra curriculare pe care le ofera școala. Singurul argument este acela al costurilor mari pe care trebuie să le reducem permanent, în orice condiții, o problemă pe care o purtam cu noi de mai bine de 20 de ani.
Nu în ultimul rând, cea mai importantă problemă sunt programele școlare care nu mai corespund nevoilor actuale de educație artistică.
Ca profesor, întâlnesc zi de zi copii cu un program foarte aglomerat, obosiți, purtați pe drumuri de parinți între diversele activități pe care le au în programul săptămânal. Aș dori ca părinții să înțeleagă nevoia de dezvoltare a copiilor prin stimularea dorințelor și a înclinațiilor cu care au fost înzestrați, evitând astfel surmenajul și oboseala. Studiul unui instrument ar fi benefic în educația oricărui copil stimulându-i gândirea, concentrarea, memoria, exprimarea identității și, nu în ultimul rând, creativitatea.
Un alt punct slab al dezvoltarii învățământului muzical îl reprezintă parteneriatul cu lumea artistică și activitățile extracurriculare. Practic nu există inițiative și proiecte care implică artiști și instituții artistice în scopul încurajării educației artistice în mediile educaționale. După parerea mea ar fi necesară înființarea unor organizații naționale și rețele speciale pentru promovarea artelor și a educației culturale. Vizitele culturale, mersul la teatru și la concerte ar trebui incluse în mod oficial în curriculum așa cum o fac multe țări europene și unde aceste activități sunt finanțate de către stat.
Din pacate sistemul educațional românesc de stat alocă foarte puțin timp educației artistice comparativ cu studiul matematicii, științelor sau a limbilor străine ținând cont că muzica reprezintă poate singura limbă universală la îndemâna tuturor popoarelor.