Stelele se formează într-o clipă

De curând, am găsit un articol pe care l-am scris cu gândul la dificultățile cu care se confruntă copiii atunci când sunt puși în fața unei situații de examinare școlară. Articolul se încheia cu un îndemn, ”Ai încredere în copilul tău”, iar imaginea acestui îndemn concluziv mi-a trezit o amintire – amintirea unui program de formare, susținut de un reputat ”antrenor” al minții umane, specialist în educația copiilor supradotați. Tema întâlnirii viza identificarea celor mai bune strategii, de către profesori, pentru motivarea copiilor în a învăța cu plăcere. După un set de prezentări și dezbateri, dileme și îndelungi analize teoretice, concluzia a ieșit la iveală aproape singură – ajutată totuși de mintea sclipitoare a profesorului, care ne-a spus așa: ”Mulți dintre copiii care au reușit în viață au fost iubiți de părinți. Pe copii trebuie să îi iubiți și să fiți omenoși cu ei. De altfel, ei știu cel mai bine cine sunt.”

Mulți părinți pot fi prea ambițioși când vine vorba de viitorul copiilor lor. Fiecare își dorește, desigur, ce este mai bun pentru copilul său. De fapt, ei nu au încetat să viseze la propriul viitor. Copilul este învestit cu proiecția dorinței arzătoare de îndeplinire a potențialului maxim, atât în clasă, la școală, cât și în viața personală. Atingerea potențialului are multe conotații. Ce ar însemna de fapt? Că elevul, copilul, va deveni cel mai bun din clasă, cel mai bun la activitățile educaționale desfășurate în cercul lui de interese, în mediul lui? Va fi cel mai bun la sport, la muzică, la dans? Oricare ar fi exemplul, potențialul maxim și atingerea acestuia sunt expresii și asumpții care pot crea confuzie prin diferența dintre abordarea terminologică generalistă referitoare la obținerea celor mai bune rezultate școlare sau abordarea potrivit căreia abilitățile academice reprezintă doar unul dintre indicatorii succesului în viață, iar multitudinea abordărilor și a alegerilor personale ar duce la un ”know-how” care ar genera diferențe subtile, dar, în cele din urmă, esențiale. Cert este, însă, că pentru a aspira către excelență, în viață, copiii ar trebui să fie îndrumați către dobândirea sau desăvârșirea aptitudinilor în următoarele câmpuri: contextualitatea socială, abilități de gândire, exersarea inteligenței vizual spațiale, dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale și rafinarea inteligenței critice și creative.

Vestea bună este aceea că posibilitatea copiilor de a deveni foarte buni într-un domeniu ales este foarte mare, mult mai mare comparativ cu abilitatea unui adult de a se adapta la noua provocare.

Copiii sunt ca stelele. Sunt un miracol al naturii.  Este posibil ca stelele să pară constante și neschimbate, dar ele își pot schimba strălucirea, cel mai adesea din pricina factorilor extrinseci. Câteodată ele se luminează brusc, câteodată pâlpâie într-o așteptare.