Studiu comparativ: relevanța notelor și a calificativelor din Finlanda și România (II)

În Finlanda, învățământul este gratuit pentru cei care optează pentru sistemul de stat, indiferent că vorbim de sistemul preuniversitar sau universitar. Așadar, părinții elevilor finlandezi nu au de ce să-și facă griji că aceștia nu vor urma o facultate din cauza unor probleme financiare. Curricula națională este mai degrabă orientativă, există un singur test național, iar profesorii ajung numai cei mai buni studenți, această meserie fiind foarte apreciată și mai bine plătită decât în cazul altor categorii sociale (salariile sunt între 2.000 și 6.000 de euro).

Copiilor finlandezi nu le vor mai fi predate în școli materii, în sensul clasic, cum sunt geografia sau biologia. În schimb, profesorii vor trece la predarea în baza unor subiecte și teme de interes, ceea ce presupune o abordare interdisciplinară.

În România, locurile bugetate la universități sunt limitate, iar adesea criteriile de admitere sunt redundante (media aritmetică a mediilor generale din anii de studiu etc). În acest context, părinții elevilor români au motive întemeiate să se gândească dacă peste „n” ani, copiii lor ar avea posibilitatea să urmeze studii universitare.

În învățământul românesc s-a urmărit întotdeauna calitatea; nu numai a actului de predare, ci și în relațiile cu beneficiarii. În ultimii ani, calitatea educației a fost reglementată prin acte normative, metodologii, proceduri, instrumente. Astfel:

Calitatea educației este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite așteptările beneficiarilor, precum și standardele de calitate.
Evaluarea calității educației constă în examinarea multicriterială a măsurii în care o organizație furnizoare de educație și programele acesteia îndeplinesc standardele și standardele de referință. Atunci când evaluarea calității este efectuată de însăși organizația furnizoare de educație, aceasta ia forma evaluării interne. Atunci când evaluarea calității este efectuată de o agenție națională sau internațională specializată, aceasta ia forma evaluării externe.
Pentru evaluarea externă a calității educației se înființează, prin O.U.G. nr.75/ 2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/ 2006 , Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
Asigurarea calității educației exprimă capacitatea unei organizații furnizoare de a oferi programe de educație, în conformitate cu standardele în vigoare.
Metodologia asigurării calității educației, conform Legii nr. 87/ 2006, cuprinde următoarele componente:
Criteriul: aspect fundamental de organizare și funcționare a unei organizații furnizoare de educație.
Standardul: descrierea cerințelor, formulate în termeni de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activități în educație.

Concluzionând, putem spune că România ar putea urma diferite drumuri către succes ca și țările precum Polonia, Estonia, Finlanda, etc pentru a avea succes în ceea ce privește educația. În cele ce urmează enumăr câteva dintre ele:

Crearea unei viziuni de țarăpentru educație și învățământ pe termen lung. Finlanda de exemplu, are ca scop ca “prin educație de nivel înalt, țara să poată sta mai departe de influențele marilor puteri, astfel păstrându-și identitatea”; Singapore a avut “trecerea de la lumea a treia la lumea întâi “, iar în ultimii zece ani se concentrează pe menținerea la acest nivel. De aceea, orice dezbatere publică trebuie să contribuie la conturarea acestei viziuni care, odată articulate, să reprezinte punctal de referință al direcției de dezvoltare și perfecționare a învățământului pe termen mediu și lung. Analizele sistemelor performante sugerează că este nevoie cam de șase ani pentru a se vedea rezultate pozitive măsurabile.
Stabilirea de standarde ridicateși deci, de așteptări de la toți elevii și de la toate școlile.
Egalitatea de șanse pentru toțicopiii. Pe lângă nevoia de fonduri pentru școlile și liceele de la țară sau din zone sărace, se poate stabili un sistem de aducere la oraș sau în școlile mai căutate a învățătorilor și profesorilor, urmând un sistem de alocare prioritară pentru cei ce stau o perioada la țară sau în școlile defavorizate.
Pregătirea viitorilor profesoriar trebui să se facă în colaborare directă și verificabilă între universități și școli, cu practică la școli – parte din cerințele pentru acordarea diplomei.
Motivarea și implicarea elevilor în întreg procesul școlar(excursii, ore după școală, sport organizat, activități artistice, etc). La acest capitol s-au făcut progrese foarte bune în ultimii ani.
Eficientizarea folosirii resurselor.Și aici s-au făcut progrese, însă descentralizarea devine ineficientă dacă nu este corelată cu flexibilitatea în alocarea fondurilor.
Conectarea la practicile educaționale de success în contextual globalizării(ex: promovarea analizelor lui John Hattie a cărui carte a fost tradusă în românește fără a fi însă promovată în școli; sau luarea de decizii bazate pe studierea datelor colectate despre performanțele elevilor; crearea de “comunități de învățare” după modelurile Marzano).

În practica școlară sunt folosite diferite sisteme de exprimare a aprecierilor asupra rezultatelor școlare: comentarea prin laude sau observații critice, precum și diverse sisteme de notare-cifre, calificative. Aceste moduri de apreciere sunt convenționale, îndeplinind mai multe funcții: exprimă aprecierea rezultatelor măsurate, permite clasificarea elevilor și determinarea rangului fiecăruia în cadrul grupului, contribuie la cultivarea motivației elevilor față de învățătură, oferă elevilor repere de autoapreciere a rezultatelor și își dezvoltă capacitatea de autoevaluare.

Este un lucru binecunoscut că orice învățător urmărește un raport apropiat între cerințele programei și nivelul real de pregătire al elevilor. S-au formulat anumite considerente care ar reflecta necesitatea înlocuirii sistemului de notare cifrică cu sistemul de evaluare prin calificative, bazate pe descriptori de performanță.
Sistemul de notare prin calificative, bazat pe descriptori de performanță, asigură coerența, comparabilitatea în notare și o mai mare ușurință în utilizare. Printre aceleași considerente este menționat faptul că sistemul de evaluare prin calificative permite o apreciere mult mai obiectivă, pe niveluri de performanță superioară, medie și minimă. Și o ultimă afirmație ar fi aceea că acest sistem de evaluare nu realizează o discriminare la fel de fină ca sistemul cifric. În învățământul primar acest fapt nu este atât de important pentru evaluarea curentă, accentual urmând a fi pus mai mult pe dezvoltarea spiritului de echipă decât pe cel de competiție.