Tabăra ,,I LOVE MATH”. Cum să înveți cu drag matematică în vacanță
În fiecare an, luna septembrie a adus, odată cu parfumul frunzelor de toamnă târzie, și emoția începerii unui nou an școlar. Și cum să ne pregătim să întâmpinăm noul an școlar? Pentru a veni în sprijinul elevilor care doresc să se pregătească pentru un bun start academic, Școala Genesis a pregătit Tabăra ,,I LOVE MATH”, care se va desfășura și anul acesta în perioada 24.08-28.08.2015, fiind ediția a IV-a.
Tabăra de matematică propune elevilor claselor pregătitoare, I-VIII recapitularea și consolidarea cunoștiințelor dobândite în ultimul an școlar.
Cursurile de pregătire țin cont de clasa, pregătirea și capacitatea elevilor, oferindu-le posibilitatea de a fi creativi, de a înțelege beneficiile școlii și de a fi stimulați într-un mod plăcut, privind aprofundarea materiei.
Programul taberei este structurat armonios, îmbinând activtățile ce vizează educația formală cu cea nonformală.
Elevii se bucură de sprijinul unor mentori pregătiți să-i îndrume pe culmile înalte ale cunoștiinței și să le dezvolte comportamentele adecvate într-un mediu educațional.
Tabăra ,,I LOVE MATH” reprezintă un program propice cunoașterii și încurajează copiii să aibă încredere în ei și să atingă performanța. Acest program educațional este menit să-i pregătească pe elevi să răspundă noilor nevoi ale societății noastre.
Pornind de la această convingere și având în permanență preocuparea de a găsi metode moderne de predare pentru a-i apropria pe copii de o materie care pare că nu se bucură de o popularitate în rândul elevilor, anul acesta, Școala Genesis a cooptat în proiectul taberei de matematică pe distinsul domn Florian Colgeag, președintele IRSCA Gifted Education și matematician de renume, care va însoți echipa de mentori ai școlii.
Sperăm că veți fi alături de noi în minunata noastră aventură a cunoașterii!