TELECOMANDA AUTOCONTROLULUI
Ce este autocontrolul și la ce poate folosi o astfel de telecomandă?
Telecomanda autocontrolului este un mijloc eficient prin care elevii ajung să conștientizeze diversele situații “dificile”, pe care le întâmpină și cu care noi ne confruntăm deseori.
Voi exemplifica acest lucru pornind de la diverse contexte pedagogice/situații de învățare, când elevii răspund fără a aștepta ca profesorul să-i numească, situațiile în care aceștia reacționează impulsiv, când sunt supărați, fericiți sau le este teamă de ceva anume. Și pentru că ar fi indicat ca aceste semnale ce pleacă de la ei, să fie controlate tot de ei și nu de noi, am apelat la ideea de a crea această telecomandă a superputerilor, autocontrolul fiind considerat o trăsătură pozitivă de caracter.
Dar ce este caracterul și cum explicăm acest termen copiilor?
Discuțiile legate de caracter, pot debuta cu întrebări legate de preferințele pe care le au copiii, hobby-uri, sporturi preferate și mai ales să-i întrebăm dacă se consideră la fel ca ceilalți. Răspunsurile primite vor evidenția faptul că suntem diferiți sau altfel decât ceilalți, având preferințe diferite, precum și moduri diverse de a ne desfășura anumite activități.
Cu alte cuvinte, fiecare persoană are un alt fel de a fi . Înlocuirea acestei expresii “fel de a fi” al unei persoane se poate realiza cu ajutorul termenului CARACTER.
Dar ce este caracterul? “Este ceea ce faci când crezi că nu te vede nimeni.” H. Jackson Brown, Jr.
Și pentru că a fost o temă de mare interes abordarea caracterului, foarte mulți reprezentanți ai psihologiei au fost preocupați de studierea și inventarierea trăsăturilor morale de caracter.
C. Peterson și M. Seligman, reprezentanții psihologiei pozitive, s-au gândit să studieze caracterul, surprinzând un criteriu definitoriu – contribuția trăsăturilor de caracter la starea de fericire a persoanei ( well beiing).
Cum caracterul este considerat de psihologi latura relațional-valorică a personalității, dobândit de fiecare dintre noi, este important să perfecționăm această relaționare, dându-i valoare și influențând starea de bine.
Autocontrolul ne poate favoriza starea de bine, prin controlarea impulsurilor și emoțiilor ce pot sta în calea obiectivelor noastre. Și pentru că ne putem exercita controlul asupra propriilor răspunsuri ( gânduri, emoții, impulsuri și alte comportamente), deținem o formă de autodisciplină, care ne ajută să ne controlăm și să ne modelăm intențiile comportamentale de orice fel.
Telecomanda poate să aibă atașate următoarele butoane:
Focusarea atenției: A
Inhibiția impulsului : STOP
Flexibilitatea gândirii
Autoreglarea emoțiilor
Prioritate/ Foarte important
Memoria de lucru
Formulare de întrebări, Iau decizii ținând cont de emoțiile celorlalți, etc.
De asemenea, puteți împreună cu elevii dumneavoastră să adaugați ce butoane considerați a fi necesare/ foarte importante, pornind de la respectarea regulilor, precum și de la dorința lor de a adauga noi butoane legate de acțiuni pe care și le doresc.
Scopul creării acestei telecomenzi a autocontrolului este atât conștientizarea “superputerilor” pe care este important să le deținem fiecare dintre noi, precum si internalizarea butoanelor.
Telecomanda autocontrolului poate reprezenta un mijloc facil, utilizat atât în învățământul preșcolar precum și în cel primar sau chiar gimnazial, updatând butoanele acesteia.