Teoria inteligențelor multiple pentru o altfel de abordare a învățării

Inteligența a fost un concept mult studiat de-a lungul istoriei. In primele teorii ale psihologiei, inteligența echivala cu abilitățile de gândire referindu-se la cât de bine învață un individ. In zilele noastre, teoriile moderne prezintă inteligența ca fiind multidimensională și dinamică. Acest fapt este prezentat în urmatoarele teorii ale diferențelor individuale: teoria lui J. P. Guilford, care divide inteligența în 120 de abilități intelectuale diferite, în funcție de natura operațiilor, conținutul și produsele cerute, abilități care prin analiza factorială pot fi extinse la 150, 180 sau 210 (Amegan); teoria triarhică a inteligenței a lui R. Stemberg, care propune ca cele trei componente majore ale inteligenței să fie performanța, metacogniția și cunoașterea; teoria lui Cronbach și Snow, care argumentează că eficiența abordărilor instrucționale este diferită datorită aptitudinilor specifice ale subiecților care învață; teoria Inteligențelor Multiple a lui Howard Gardner, care consideră că există nouă forme distincte ale inteligenței.

Teoriile învățării au fost influențate de preocupările legate de conceptul de inteligență, acestea devenind mai comprehensive.

Dintre teoriile psihologice moderne ale inteligenței care au aplicații educaționale voi prezenta Teoria Inteligențelor Multiple, elaborată de Howard Gardner ca perspectivă modernă în abordarea strategiilor de instruire diferențiată.

În urmă unei ample cercetări, Dr. Howard Gardner, profesor de teoria cunoașterii, educației și psihologie la Universitatea Harvard și de neurologie la Facultatea de Medicină din Massachusetts, S.U.A, a ajuns la concluzia că nu există doar un singur mod în care poți fi inteligent, ci multe moduri diferite. El și-a folosit studiul pe adulți și pe copii pentru a afla mai multe despre modul în care învață oamenii. Dr. Gardner și-a dat seama că ei păreau să învețe și să-și demonstreze inteligența într-o diversitate de moduri. A observat, de asemenea, că părți diferite ale creierului păreau să fie legate de diverse moduri de a demonstra inteligența. A propus o teorie pentru a explică gama largă de abilități pe care le observă. Astfel, a denumit ideea, Teoria inteligențelor multiple.

Contrazicând afirmația că “rațiunea, inteligența, logica și cunoașterea nu sunt sinonime”, dr. Gardner propune o nouă viziune asupra inteligenței care a fost rapid integrată în curricula școlară.

În Teoria inteligențelor multiple, Gardner a extins conceptul de inteligență la unul ce include domenii precum muzică, relațiile spațiale și cunoașterea interpersonală, pe lângă abilitățile mentale și lingvistice (Educațional Resources Information Center).

Teoria lui Howard Gardner a avut că punct de plecare analiza sistemului de învățământ în urmă căreia a ajuns la următoarele concluzii:

sunt valorizate în mod special, abilitățile logico-matematice și cele lingvistice. Astfel, copiii merituoși și inteligenți sunt considerați doar cei care au rezultate foarte bune la matematică și literatură/educarea limbajului, ceilalți fiind doar talentați. Susținând această idee, H. Gardner a lansat următoarea ipoteza: „Cum se explică faptul că anumite personalități au avut rezultate absolut remarcabile în viață, dar au avut dificultăți în școală?”;
copiii sunt evaluați folosind că metodă principală, aplicarea unor teste de inteligență standard care includeau numai întrebări pentru evaluarea lingvistică și logico-matematică. Bineînțeles că rezultatele testelor nu puteau fi validate prin aprecierea parcursului fiecărui copil, anticipând evoluția/parcursul social și profesional în urma finalizării studiilor.
inteligența era considerată o abilitate generală, dată de capaciatatea de a rezolva probleme care implică abilități lingvistice și logico-matematice, pe care școala le valorifica și valoriza cu precădere.

Howard Gardner considera că dificultatea psihologiei genetice piagetiene era considerarea inteligenței ca un tot, ca o aptitudine generală, în locul acestei viziuni unilaterale, propune o viziune pluralistă, care ia în considerare numeroasele și diferitele fațete ale activității cognitive; bazându-se pe demersuri teoretice, dar și experimentale, implicând domenii ca biologia, antropologia, artele creative, Gardner deduce că indivizii diferă între ei prin abilități și stiluri cognitive.

Howard Gardner definea inteligența ca fiind „capacitatea de rezolvare a problemelor sau de a adapta produsele care sunt evaluate într-unul sau mai multe medii culturale”. Utilizând cercetarea biologică, dar și pe cea culturală, el a formulat o listă de opt inteligențe. Această noua concepție asupra inteligenței diferă mult de punctul de vedere tradițional, care, în mod obișnuit, recunoaște preponderent, doar două tipuri de inteligență: verbală și matematică.

Această perpsectivă permite oricărei persoane să „manifeste transformările și modificările percepțiilor individuale” și să „recreeze aspecte ale propriilor experiențe” (Gardner, 1983).

„Deși inteligențele sunt separate anatomic una de cealaltă, Gardner pretinde că cele șapte inteligențe operează foarte rar în mod independent. Mai curând sunt folosite concurent și complementar, ca abilități individuale de dezvoltare sau rezolvare de probleme. De exemplu, un dansator poate excela în arta sa numai dacă are : 1) o inteligență muzicală puternică, pentru a înțelege ritmul și variațiile muzicii; 2) o inteligență interpersonală bună, pentru a înțelege cum poate inspira sau mișca afectiv auditoriul prin mișcările sale, dar și 3) inteligență chineto-motorie, pentru a-și asigura succesul coordonării mișcărilor”. ( Romita B. Iucu)

Ordinea inteligențelor, fără intenția vreunei ierarhii, apare la Gardner astfel:

Inteligența lingvistică exprimată de capacitatea de a rezolva și dezvolta probleme cu ajutorul codului lingvistic, sensibilitate la sensul și ordinea cuvintelor;
Inteligența logico-matematică presupune capacitatea de a opera cu modele, categorii și relații, precum și aceea de a grupa, ordona și interpreta date, capacitate de a problematiza;
Inteligența spațial-vizuală este dată de capacitatea de a forma un model mental spațial al lumii și de a rezolva probleme prin intermediul reprezentărilor spațiale și ale imaginii; simțul orientării în spațiu, capacitatea de a citi hărți, diagrame, grafice etc.;
Inteligența muzicală exprimă capacitatea de a rezolva probleme și de a genera produse prin ritm și melodie, sensibilitate la ritm, linie melodică și tonalitate, capacitate de a recunoaște diverse forme de expresie muzicală;
Inteligența corporal-kinestezică rezolvă probleme și dezvoltă produse cu ajutorul mișcării corpului; îndemânarea în manipularea obiectelor;
Inteligența interpersonală este dată de capacitatea de a rezolva probleme și de a dezvolta cunoaștere și produse prin interacțiunea cu ceilalți; abilitate de a discrimina și a răspunde adecvat la manifestările și dorințele celorlalți; „Inteligența interpersonală este abilitatea de a înțelege alți oameni ce îi motivează, cum lucrează, cum să lucrezi în echipă cu ei.” (Thorndike, 1983)
Inteligența intrapersonală exprimă capacitatea de rezolva probleme și de a dezvolta produse prin cunoașterea de sine; capacitate de acces la propriile trăiri și abilitatea de a le discrimina și exprima. Conștientizarea propriilor cunoștințe, abilități și dorințe; “Iteligenta intrapersonala este o abilitate corelativa, indreptata inspe interiorul persoanei. Este capacitatea de a-ti forma modele veridice si corecte despre cineva si de a folosi acele modele eficiente in viata.” (Thorndike, 1983)
Inteligența naturalistă este dată de capacitatea de a rezolva probleme și de a dezvolta produse cu ajutorul taxonomiilor și a reprezentărilor mediului înconjurător. Posedă inteligență naturalistă cel care demonstrează expertiză în recunoașterea și clasificarea plantelor și animalelor, în utilizarea remediilor naturale și homeopate;
Inteligența existențială – identificată de Gardner, fără a reuși însă localizarea zonei cerebrale responsabilă de activarea ei. Conform lui Gardner, aceasta ar fi responsabilă de cunoașterea lumii, fiind specifică filosofilor și a celor care acced către o lume spirituală.

Gardner identifică existența unei anumite stadialități care include:

a) capacitatea de a modela rudimentar;
b) internalizarea sistemului simbolic specific;
c) reprezentarea în sistemul noțional specific;
d) exprimarea prin roluri sociale și profesionale.” (Flueras, V., 2009, p. 54-55)