Și totuși, diferiți!

Pedagogia diferențiată poate fi definită ca o „pedagogie individualizată care recunoaște copilul ca o persoană având reprezentările sale proprii asupra situației de formare; o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel „mitului identitar” al uniformității, al falsei democrații conform căreia toți trebuie să muncească în același ritm, în aceeași durată și urmând aceleași itinerarii. O asemenea pedagogie se constituie ca fundament teoretic și practic al luptei cu eșecul școlar, cu orice formă de excludere” (Halina Przesmychi, 1991).

„Întrucât natura și societatea umană progresează prin diferențiere și nu prin uniformizare, interesul educatorilor nu trebuie să fie tocirea particularităților individuale până la dispariție, ci respectarea lor pentru ca prin educație și instrucțiune fiecare individualitate să poată fi transformată într-o personalitate umană, capabilă să creeze noi valori materiale și spirituale” (Dicționar de pedagogie contemporană)

Educația preșcolară are un rol deosebit de important în dezvoltarea copilului. Ȋntre 3 și 6/7 ani acesta asimilează informații și cunoștințe ce îl vor sprijini în toate activitățile sale de mai târziu, în toate domeniile de activitate.

Educația preșcolară ”urmărește niște obiective principale care stau la baza formării ca adult al copilului :

• Formarea și educarea personalității prin identificarea cu modele valoroase, dezvoltarea sinelui, dezvoltarea conștiinei morale și dezvoltarea conduitei civilizate ;
• Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare prin discuții libere ;
• Cunoașterea și înțelegerea lumii, mai intâi prin formarea primelor reprezentări despre mediul familial, apoi lărgirea sferei de reprezentări la oraș și țară ;
• Dezvoltarea creativității și a simțului estetic ;
• Dezvoltarea psihologică-jocul ca activitate de bază și dezvoltarea relațiilor interpersonale ;

Pregătirea pentru școală, probabil cel mai important scop al invățământului preșcolar.”

O tematică foarte des abordată în formarea cadrelor didactice este aceea a instruirii diferențiate. Este vorba despre o activitate ce va avea la bază atât particularitățile copiilor, cât și diferențele dintre aceștia. Se va încerca astfel permanent să se ofere șansa de afirmare fiecărui copil, conform potențialului său și ritmului de dezvoltare.

Activitatea didactică va ține seama de faptul că, fiecare copil are propriul său ritm, propriile sale caracteristici ale proceselor psihice.

”Pentru a promova un act educațional care să respecte individualitatea fiecărui copil, într-o societate și un sistem educațional democratic, cadrul didactic trebuie să-și fundamenteze intervențiile didactice pe următoarele cerințe cadru ale acțiunii educaționale:

• dreptul de a fi diferit sau dreptul la diversitate este un drept fundamental al omului;
• potențialul individual trebuie valorificat maximal;
• asigurarea egalității de șanse la educație presupune recunoașterea și respectarea diferențelor de capacitate înnăscută și dobândită;
• adaptarea școlii la posibilitățile aptitudinale, nevoile, problemele ori interesele de cunoaștere ale elevilor este o necesitate a educației pentru toți și a educației pentru fiecare.” (Diaconu, Aprodu).

Dacă fiecare copil are propria sa personalitate, propria sa individualitate, grupa de preșcolari reprezintă o sumă a acestora. Este absolut necesar să se țină seama că nu există același ritm de dezvoltare și de acumulare pentru toți membrii grupului.

Pentru realizarea unei adevărate abordări diferențiate este absolut necesar ca trăsăturile ce îi diferențiază pe copii să fie identificate și corelate cu manifestările comportamentale corespunzătoare.

În cadrul activităților din grupele de gradiniță, se pot aborda cu ritmuri diferite activitățile, se pot varia metodele și conținuturile în funcție de particularitățile copiilor. Modalitățile adoptate în cadrul instruirii diferențiate vor viza următoarele aspecte:

• conținuturile învățării;
• modul de grupare a preșcolarilor;
• timpul sau ritmul de lucru;

Abordările psihopedagogice actuale au pus un accent deosebit pe identificarea particularităților de vârstă și individuale ale copiilor subliniind astfel creșterea interesului pentru tratarea diferențiată a copiilor..

“Cunoașterea copilului este cheia de boltă a pedagogiei; problema cunoașterii copilului este o adevarată revoluție copernicioasă în pedagogie” (Ed. Claparede); “Cunoașterea personalității copilului este tot atât de importantă ca și cunoașterea lumii în care și prin care învățământul își atinge scopurile” (B. Suchodolski).

Așadar, fiecare copil este unic, iar abordarea diferențiată este esențială în procesul de învățare, dar și în amprenta pe care fiecare dintre noi, cadrele didactice, o punem în orice interacțiune, în orice gest, în orice cuvânt, cu orice copil.