SĂ UCIZI O PASĂRE CÂNTĂTOARE. SAU LECȚIA DE TOLERANȚĂ

Recenzie la romanul ”…..Să ucizi o pasăre cântătoare ” de Harper Lee

Trebuie să recunosc de la început că alegerea pe care am făcut-o, cumpărând acest roman, nu-mi aparține. La librăria de la care am cumpărat-o, era o vânzătoare, o doamnă mai în vârstă. Văzând că răsfoiesc romanul fără prea mult interes, a venit lângă mine și a început să-mi povestească despre el. A fost un roman de succes la timpul lui obținând premiul Pulitzer, și a pus pe tapet unele probleme nerezolvate nici acum, cum ar fi intoleranța și rasismul. Coperta are o secvență din filmul de mare succes realizat după acest roman. O ecranizare din 1962 cu nume grele precum Gregory Peck, Robert Duvall, Kim Standly și Brock Peters, în regia lui Robert Mulligan. Numele celor enumerați nu-mi spuneau prea mult, poate doar a lui Robert Duvall, dar cum sunt o persoană deschisă la orice sugestie am cumpărat cartea și i-am mulțumit doamnei. Aceasta mi-a surâs cu subânțeles de parcă deveniserăm complice.

Surprizele nu s-au terminat aici. Ajunsă acasă la soacra mea, aceasta s-a bucurat enorm, de asemenea, la vederea cărții. A mers direct la bibliotecă și de acolo a scos un volum mai vechi. Era romanul respectiv cumpărat de mama ei chiar în anul traducerii lui, în 1967, iar ediția actuală a preluat remarcabila traducere inițială a Tatianei Malița.

„O să-ți placă la nebunie! A, și are pe copertă chiar secvențe din film”, a remarcat ea. Am fost uimită să primesc încă o recomandare serioasă pentru această carte.

Așa că, m-am apucat să citesc printre momentele de liniște, care în cazul meu nu sunt prea multe, și am constatat că recomandările nu au fost câtuși de puțin părtinitoare.

Nu am să vă dezvălui într-un totul subiectul și deznodământul romanului tocmai în ideea de a-l citi și de a vă face singuri o părere despre roman dar, totuși, sunt necesare unele precizări legate de contextul în care a fost scris acest roman.

Romanul include de fapt două romane în unul: portretul dulce și plin de umor al unui oraș american de provincie în anii 1930, dar și o poveste sumbră despre rasism în Sudul Americii pe timpul lui Jim Crow. Este conceput sub forma de Bildungsroman, un roman care ne dezvăluie evoluția eroinei principale de la inocența copilăriei, plină de frici imaginare, până la copilul care va cunoaște realitatea așa cum este ea: crudă, cu eroi pe care ea nu și i-ar fi imaginat. Este vorba de  misteriosul Bau Redley care se va transforma din monstrul care îi bântuie pe cei trei prieteni, într-un suflet nobil care nu ar face rău nimănui.

 Romanul este dominat de descoperirea pe care o face Scout despre tatăl ei, Atticus Finch. Acesta este un avocat de provincie, cu totul altfel decât majoritatea taților: este bătrân, nu merge la vânătoare, nu joacă fotbal ci mai bine asistă la meciuri. Această dezamăgire însă se va transforma pe parcursul romanului și al evenimentelor într-o revelație care va duce la următoarele afirmații pe care Scout cea adultă le va afirma:

”Integritatea, umorul și răbdarea erau cele trei cuvinte care îl caracterizau pe Atticus Finch. Secretul filozofiei de viață a lui Atticus Finch era deopotrivă simplu și teribil de complex: în timp ce majoritatea bărbaților aveau un cod și încercau să-și trăiască viața în acord cu el, Atticus și-o trăia riguros, fără fasoane, fără ostentație și fără introspecție. Se purta în particular așa cum se purta și în public. Nu a fost niciodată un om bogat, dar copiii lui n-au cunoscut om mai bogat ca el. Copiii lui erau în situația să știe lucrurile astea cum rareori li se întâmplă copiilor și-a crescut copiii cum s-a priceput mai bine și, judecând după afecțiunea pe care i-o purtau, s-a priceput de minune: nu era niciodată prea obosit să joace Măgărușul; nu era niciodată atât de ocupat, încât să nu poată născoci povești minunate; nu era niciodată atât de absorbit de ale lui cât să nu poată asculta cu cea mai mare seriozitate o poveste de jale; în fiecare seară le citea până îl lăsa vocea. Atticus împușca mai mulți iepuri deodată când le citea copiilor, metoda lui probabil că l-ar fi exasperat pe orice psiholog de copii: le citea lui Jem și lui Jean Louise orice citea el la momentul respectiv, în consecință, copiii lui au crescut înzestrați cu o stranie erudiție” .

Atticus Finch este un vizionar în modul cum un părinte ar trebui să-și educe copilul și tocmai acest aspect m-a determinat să vă recomand acest roman. Copilul are o curiozitate mare ce deseori este înfrânată de frică, pe care trebuie să o depășească pentru a descoperi lucru noi.

Astfel Jem descoperă adevărul despre lupta pe care o duce o vecină cu necruțătorul cancer, sau faptul că vecinii lor nu pot să accepte egalitatea în drepturi cu populația de culoare așa cum i-a învățat Atticus.

Dacă veți avea curiozitatea de a citi acest roman precum și continuarea lui „Du-te și pune un   străjer” veți descoperi o lume de o candoare tipic copilărească și sunt sigură că pe undeva vă veți recunoaște. Dar și o lume brutală, o lume absurdă care nu tolerează inși ca Atticus Finch.

În privința titlului romanului, din nou, tot singuri va trebui să-i descoperiți sensul.

Lectură plăcută!