Vacanțe cu ochii pe geam, nu pe ecran

Ne așteptăm luni în șir rândul la vacanță, iar apoi, când plecăm în sfârșit, ne enervăm la coadă: coada de pe DN1, coada de pe A2, coada de pe Valea Oltului, coadă la check in. Pe cât de așteptate sunt cele câteva zile sau săptămâni libere, pe atât de pline de tensiuni și frustrări se pot dovedi, paradoxal, uneori, mai ales în cazul familiilor cu copii. Iar problemele se pot ivi la tot pasul, chiar și în timpul celei mai senine drumeții: mărul pe care l-ai luat la pachet este un pic bătut pe o parte. Șapca este greșită. Un alt copil a văzut un marcaj înaintea lui, lucru echivalent cu o declarație de război. Apoi, firește, vine războiul. Iar acestea sunt doar câteva dintre nenumăratele surse de tensiune dintr-o vacanță. Întotdeauna drumul e cam prea lung, excursiile prea puține pentru tot ce ne-am dori să vedem, ceilalți turiști cam prea antipatici, ziua cam prea scurtă, programul cam prea obositor.

Sunt atât de multe lucruri care ne deranjează atunci când suntem plecați de acasă astfel încât uităm să ne bucurăm cu adevărat de lucrurile care merg bine. Ca să se relaxeze, unii intră puțin pe Facebook, în timp ce copiii se uită la videouri pe YouTube sau joacă jocuri pe tabletă.

Una dintre greșelile pe care le facem adesea este aceea că avem așteptări prea înalte de la momentele noastre de timp liber. Atunci când suntem la serviciu și când privim fotografiile impecabile din concediile altora, ne imaginăm că propriul nostru concediu va avea puterea să compenseze pentru orele petrecute departe de familie, oboseala de la job, frustrarea de a avea întotdeauna prea puțin timp.

Sperăm, uneori, că va fi un vaccin puternic împotriva dezamăgirilor de peste an. Din acest motiv, ajungem să fim mai puțin rezistenți la frustrare, mai puțin îngăduitori cu cei de lângă noi și cu noi înșine și să ne lăsăm mai ușor afectați de chestiuni pe care, în mod obișnuit, nu le-am lăsa să ne afecteze.

Timpul petrecut pe ecran, contemplând fericirea altora, ne poate face să credem că fericirea noastră este mai mică. Și ne mai înstrăinează un pic de oamenii dragi care sunt chiar în acele momente lângă noi.

Din acest motiv, de ceva vreme am început să plec în călătorii cu mai puține așteptări și, indiferent de cât de lung e drumul, încerc să-mi conving copilul să privească pe geam, nu la ecran.