VERIFICAREA ȘI EVALUAREA ÎN GRĂDINIȚĂ – METODE TRADIȚIONALE ȘI ALTERNATIVE

În ultimii ani s-au intensificat tot mai mult preocupările pentru căutarea unor metode de verificare și evaluare care să conducă la realizarea unor evaluări cât mai obiective, să cuantifice operaționalizarea cunoștințelor de care dispun copiii, capacitățile de transfer ale cunoștințelor și ale abilităților lor și să ofere posibilitatea de a prevedea cu un grad de probabilitate mai mare rezultatele obținute în urma verificărilor efectuate.

Astfel, a apărut o nouă categorie de metode de verificare și evaluare, deiferită de categoria metodelor tradiționale. Este vorba de metodele alternative de verificare și evaluare, care au valențe formative mai pronunțate.

Totuși, deoarece toate metodele de verificare și evaluare prezintă atât avantaje cât și dezavantaje, strategiile de evaluare au la bază un sistem de metode combinate astfel încât să valorifice avantajele și să înlăture dezavantajele, în vederea obținerii unei evaluări cât mai obiective și mai științifice.

În cadrul învățământului preșcolar se utilizează metode de evaluare și verificare adaptate specificului acestui nivel de învățământ.

 

METODE TRADIȚIONALE

Metoda observației constă în surprinderea și consemnarea evenimentelor definitorii pentru dezvoltarea copilului. Rezultatele observației se materializează în aprecieri deschise, directe cu valoare evaluativă sau în consemnări în scris ale unor date din a căror sinteză se poate realiza un tablou complex al evoluției și dezvoltării copilului.

Faptele înscrise în fișă se datează pentru a se pune mai ușor în evidență aspectele evolutive sau, dimpotrivă, involuții, stagnări, regrese care prin acumulare atrag atenția asupra urgenței de a se interveni ameliorator și optimizator.

Metoda consemnării grafice a progreselor copilului este, prin specificul ei, o metoda comparativă. Ea urmează să pună în evidență anumite manifestări prin valorile lor de start și prin valorile înregistrate într-o fază ulterioară angajării într-o activitate oarecare.

Pentru sarcinile care presupun achiziționarea unor cunoștințe în forma unor comportamente observabile se pot alcătui grafice în cadrul cărora să se marcheze gradul de reușită prin utilizarea următoarelor gradații: “A” – atins, “D” – în dezvoltare, “NS” – necesită sprijin.

Determinarea corectă a nivelului de atingere se poate realiza prin apelul la exemplele de comportamente oferite în programa preșcolară, care sunt concepute pentru a permite împlinirea obiectivelor de referință cu care sunt în relație.

Testele standardizate sunt instrumente de evaluare a performanțelor care vizează “modificările” produse prin învățare, în principal, în domeniul cognitiv, deci cunoștințele acumulate, capacitățile intelectuale formate.

Aceste teste sunt numite și teste docimologice, adică teste examinatorii. Ceea ce este esențial în legătură cu aceste probe este faptul că ele permit o evaluare mai obiectivă a performanțelor de învățare ale copiilor, pe baza unor criterii de apreciere coerente și explicite. Testele standardizate au câteva caracteristici prin intermediul cărora se deosebesc de alte modalități de evaluare: sunt formate dintr-un grupaj de întrebări sau sarcini (în limbaj tehnic, itemi) care acoperă o arie de conținut (o parte a programei), în structura lor sunt evitate formulările generale, vagi, nu sunt mijloace curente de verificare ci sunt utilizate mai mult pentru verificările periodice, asigură condiții asemănătoare de verificare pentru toți copiii, presupun un barem de verificare.

 

METODE ALTERNATIVE

Despre metodele alternative, profesorul Ion T. Radu spune: “Spre deosebire de metodele tradiționale, care realizează evaluarea rezultatelor preșcolare obținute pe un timp limitat și, de regulă, cu o arie mai mare sau mai mică de conținut, dar oricum definite – metodele alternative de evaluare prezintă cel puțin două caracteristici: pe de o parte, realizează evaluarea în strânsă legătură cu instruirea (învățarea), de multe ori concomitent cu aceasta. Pe de altă parte, ele privesc rezultatele obținute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacități, dovedirea de competență și mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de învățare”.

Două din aceste metode alternative care se pretează la nivelul preșcolar și se utilizează în mod curent de către educatoare, obținându-se rezultate optime sunt portofoliul și observarea sistematică a activității și comportamentului copiilor.

Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a copilului preșcolar prin care educatoarea poate să îi urmărească progresul în plan cognitiv, atitudinal și comportamental, de-a lungul unui interval mai lung de timp (an școlar). Reprezintă un pact între copil și educatoare care trebuie să îl ajute pe copil să se autoevalueze. La începutul demersului educativ se realizează un diagnostic asupra necesităților de învățare ale copilului pentru a stabili obiectivele și itemii de evaluare.

Portofoliul reprezintă un veritabil “portret pedagogic” al copilului relevând nivelul general de pregătire, rezultatele deosebite obținute, interesele și aptitudinile manifestate, atitudinile, dificultățile de învățare întâmpinate, corelațiile interdisciplinare, resursele pentru o învățare ulterioară, disponibilitățile de comunicare și de lucru în echipă, gradul de implicare în sarcina de lucru, perseverența și conștiinciozitatea, trăsăturile de personalitate.

Observarea sistematică a activității și comportamentului copiilor oferă cadrului didactic posibilitatea de a culege informații relevante asupra performanțelor copiilor din perspectiva capacității lor de acțiune și relaționare, a componentelor și abilităților de care dispun aceștia.

Ea reprezintă o modalitate eficientă de a urmări evoluția și progresul copiilor în contextual activităților preșcolare. Pot fi obținute informații cu privire la: nivelul de pregătire, direcția de evoluție a copiilor, interesele manifestate către anumite domenii, aptitudinile de care dă dovadă copilul, atitudinile acestuia față de procesul instructiv educativ, entuziasmul și participarea la activitățile la grupă, etc.

Eficacitatea metodei crește considerabil atunci când – spune profesorul Ion T. Radu – “observarea comportamentului copiilor este întreprinsă sistematic, presupunând:

• stabilirea obiectivelor acesteia (reperele) pentru o perioadă definită (cunoștințe acumulate, abilități formate, capacitatea de a lucra în grup, atitudine față de colegi, etc.);
• utilizarea unor instrumente de înregistrare și sistematizare a constatărilor (fișa, scală de apreciere).”

Prin această metodă educatoarea poate să observe în mod sistematic abilitățile intelectuale (exprimarea orală, operațiunile gândirii, capacitatea de deducție) și abilitățile sociale (capacitatea de a colabora cu ceilalți, cultivarea relațiilor pozitive în grup, participarea la negocierea și adoptarea soluțiilor, interesul pentru a menține un climat stimulativ și plăcut, capacitatea de a lua decizii, toleranță și acceptarea punctelor de vedere diferite de cel personal, capacitatea de a asculta cu atenție, rezolvarea nonviolentă a conflictelor, asumarea responsabilităților).

Este foarte important ca evaluarea să nu fie asociată cu eșecul, sancțiunea sau controlul ci cu posibilitatea de reflectare asupra rezultatelor, cu formarea unei imagini cât mai corecte despre sine, nu numai cu lipsurile pe care le are, dar mai ales cu calitățile pe care le poate valorifica și dezvolta de aici încolo. Tocmai de aceea aceste metode de evaluare – o alternativă la formele tradiționale a căror prezență domină – constituie instrumente importante de evaluare.

Bibliografie:

Prof. Rodica. Gavra, “Totul… pentru copil” (Ghid pentru educatoare și directori), Editura Diana, 2008.