Visul neîmplinit, povară pe umerii copilului

„Să ții în palmă sufletul unui copil este, cu siguranță, un privilegiu. Să fii important în viața unui copil este, poate, un dar divin.’’

De câte ori nu am citit aceste cuvinte și ne-am gândit cât de înălțătoare e datoria noastră pe acest pământ față de copii?

Dar se întâmplă de multe ori să facem, conștient sau nu, greșeli. Greșeli care pot submina viitorul unui copil.

Am văzut în jurul nostru părinți care pun povară pe umerii propriului copil, visul lor neîmplinit. Am văzut în jurul nostru părinți care cer copiilor mai mult decât pot ei să ducă. Ne întrebăm oare și care este prețul pe care îl ,,plătesc’’ acești copii?

,, E copilul meu, eu hotărăsc.’’, ,, De unde să știe el ce vrea de la viață?’’, Faci ce trebuie nu ce-ți place ție!’’. Sunt exemple de vorbe pe care le auzim destul de des în jurul nostru.

Am să dau aici exemplul verișoarei mele, pasionată de matematică. Păpușile ei erau culegerile de matematică. Dar părinții au dorit altceva pentru ea. Voiau medicină, așa că au înscris-o la un liceu sanitar. Pentru ea a fost o cădere. A terminat până la urmă, ajungând tehnician veterinar. Visul de a deveni profesor de matematică îi fusese spulberat. Parcă și acum aud cuvintele unchilor mei ,,Ce să faci tu ca profesor, să înveți copiii altora?’’. Eu voiam să devin învățătoare.

Sunt părinți care își înscriu copilașii la atâtea activități extrașcolare, încât copilăria lor se transformă într-un labirint întortocheat. Și uite-așa, copilul învață cuvântul ,, stres’’. Mult prea devreme pentru el.

Este mai important orgoliul decât visul unui copil? Haideți să privim în jurul nostru și să vedem cât rău putem provoca!

Îmi amintesc cum, în urmă cu câțiva ani, la istorie, o materie pe care mulți dintre copii nu o îndrăgesc și nici nu o înțeleg, am hătărât să abordez altfel lecțiile, ținând cont și de doleanțele elevilor mei. Îl studiam pe Ștefan cel Mare. Am pus fragmente din filmul care prezenta lupta de la Vaslui, la limba rămână am citit ,,Ștejarul din Borzești’’, la matematică am scris datele istorice cu cifre romane, la educație plastică am realizat portretul domnitorului, am transpus în scenetă ,,Muma lui Ștefan cel Mare’’, etc. Am văzut atâta implicare și entuziam! Așa ne-am ,,împrietenit” cu domnitorii. Când am ajuns la Alexandru Ioan Cuza, eu eram un simplu spectator încântat de ceea ce vede. Îi lăsasem să aleagă. Și au ales bine. Au făcut dramatizare după ,,Moș Ion Roată și Cuza”, scenetă cu care am participat la un spectacol adevărat. La sfârșitul spectacolului, micuțul ,,moș Ion Roată” a venit la mine cu ochii plini de bucurie și mi-a spus ,,Doamna, parcă m-a pupat adevăratul Cuza!”

Poate că mulți nu au reținut datele din istorie, dar sunt convinsă că au înțeles ce înseamnă sacrificiu, curaj, demnitate, unitate, neam.

Este nevoie de puțin ajutor, de încredere, de îndrumare și copiii noștri pot visa frumos, iar visul lor se poate transforma cu ușurință în realitate.

Personal, mi-am lăsat copiii și îi voi lăsa în continuare să aleagă pentru că este drumul lor, eu trebuie doar să luminez pe ici, pe colo. Nu-mi pot lăsa copiii să-mi trăiască frustrările, neîmplinirile, dorințele. Le voi fi alături și când vor exista victorii și când vor exista eșecuri.