„Cum să vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte și cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească”

În timpul unei discuții cu o prietenă, aceasta mi-a spus un lucru care mi-a dat de gândit. Acesta a fost punctul de pornire al unei călătorii îndelungate pe parcursul căreia voiam să descopăr ce înseamnă să fii un părinte bun și ce calități sunt necesare pentru a deveni un părinte bun, potrivit pentru copilul meu. Vorbele pe care mi le-a spus prietena mea au fost următoarele: educația copilului se face cu 25 de ani înainte de a se naște. Cu alte cuvinte, pentru a crește un copil echilibrat, armonios și cald, trebuie ca părintele să fie în acest fel – echilibrat, armonios, cald. De cele mai multe ori, copiii nu fac ceea ce le spun părinții, ci ceea ce fac părinții, ceea ce copiii observă la părinții lor. Faptele, gesturile și atitudinea adulților sunt elocvente și au o influență mult mai mare asupra copiilor decât au vorbele.

Începând din acel moment am început să citesc cărți și articole despre parenting. O carte utilă și frumoasă, din care am învățat multe lucruri, dar mai ales am învățat să înțeleg copiii, felul lor de a gândi și de a simți este “Și tu poți fi supernanny”, scrisă de Irina Petrea. O altă carte care m-a ajutat să mă înțeleg mai bine ca adult, pentru ca, la rândul meu, să pot înțelege copiii, este “Parentaj sensibil și inteligent”, scrisă de D. J. Siegel & M. Hartzell, în care se vorbește despre felul în care funcționează creierul și conexiunile pe care le face acesta în orice acțiune a noastră.

Cartea despre care vreau să scriu în acest articol se numește “Cum să vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte și cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească”, de Adele Faber și Elaine Mazlish. Mi-a atras atenția pentru că generația mea de părinți are o metalitate diferită, în sens bun, de cea a părinților mei. Dacă aceștia aveau obiceiul să îmi impună ce să fac și nu prea îmi explicau de ce este bine sau greșit ceea ce făceam – spuneau doar că “așa trebuie”, acum situația s-a mai schimbat – din fericire, iar părinții își doresc un dialog cu copiii lor.

Cartea este structurată în șapte capitole, fiecare tratând câte un aspect definitoriu al unei relații reușite părinte-copil: cum să-i ajutăm pe copii să se descurce cu propriile sentimente; atragerea cooperării; alternative la pedeapsă; încurajarea autonomiei; lauda; eliberarea copiilor de “rolurile” ce le-au fost atribuite; o vedere de ansamblu. Îmi place faptul că, în fiecare capitol, sunt date exemple concrete, dar și sfaturi despre cum să procedezi și ce poți face atât bine, cât și greșit în situația respectivă. Mai mult decât atât, în fiecare capitol putem citi o parte puțin teoretică și explicativă, o parte practică ce conține comentarii, întrebări și povești ale părinților și o mică parte de “teme”, care sunt exerciții de reflecție asupra atitudinii de părinte și asupra aspectelor pe care le poți îmbunătăți. Cartea începe cu câteva sfaturi de bază, adresate părinților, sfaturi esențiale pentru a dezvolta o relație armonioasă părinte – copil, dar și copil – copil/ copii.

“Faceți față sentimentelor negative ale copilului – frustrare, dezamăgire, furie etc: “Poate fi descurajant atunci când rezolvarea temelor pentru acasă durează mai mult decât te aștepți. “

“Exprimați-vă furia fără a răni: “Nu-mi place să fiu tras de mânecă.”

“Stabiliți limite clare fără a vă pierde bunăvoința: “Văd cât de supărat ești pe fratele tău. Spune-i ce dorești folosind cuvintele, nu pumnii.”

” Folosiți alternativele la pedeapsă: “Billy, nu mai alerga. Uite ce variante ai: poți merge frumos sau poți sta în cărucior. Tu alegi.”

“Rezolvați cu ușurință conflicte de familie: “Mă gândesc că probabil nu-ți este ușor să pleci de lângă prietenii tăi atunci când vă distrați. Pe de altă parte, mă îngrijorez atunci când întârzii. Haide să ne gândim împreună și să vedem dacă putem veni cu niște idei care ar fi bune pentru amândoi. “

“Folosiți alternativele la “Nu” : servim cina în cinci minute. Ai timp să mergi la Suzie să te joci? “

Cooperarea, comunicarea și capacitatea de a rezolva conflicte sunt deprinderi esențiale secolului al XXI-lea. De aceea este important să ni le însușim, să le interiorizăm și să le punem în practică la orice nivel și în orice relație – fie ea de prietenie, de serviciu, de rudenie. Pentru a atrage cooperarea unui copil este nevoie să descriem fapte și situații, fără a critica. În felul acesta, adulții îi determină pe copii să gândească și să găsească o rezolvare pentru situațiile expuse. Copilul are nevoie de explicații – ce-i drept, nu lungi, că devin plictisitoare și nu le mai aud – și nu de interdicții, pedepse sau critici. Spre exemplu, ” Este bine să punem laptele la frigider. Dacă îl lăsăm afară, se va strica.” Copiilor le place ca părinții să le vorbească despre sentimentele lor și despre ce făceau ei când erau mici, de vârsta copiilor lor. Spre exemplu, ” Mă deranjează când încep să spun ceva și mă întrerupi. În felul acesta nu pot termina ce am de spus și nu vei afla ce vreau să spun. ” Uneori pare că nimic din ceea ce spunem nu ajunge la copiii noștri, parcă nu ne aud, sau chiar dacă ne aud, nu ne ascultă. În aceste situații un bilet scris este mai eficient. “Mama a trimis spre fiul ei și prietenul acestuia un avion din hârtie pe care erau scrise niște cuvinte – nici unul dintre cei doi nu știa să citească. Aceștia au alergat înapoi să o întrebe ce scrie și când au aflat, au alergat înapoi să-și strângă jucăriile. ” (p.66)

Voi încheia acest articol cu câteva teme pe care autoarele le-au propus în capitolul al doilea, “Atragerea cooperării” și pe care le consider o bună practică pentru dezvoltarea ta ca părinte.

1. “Un lucru inutil pe care am reușit să nu-l spun săptămâna aceasta: (Uneori ceea ce nu spunem poate fi la fel de util ca și ceea e spunem).

Situație:____________________________________________________________________________________________________________________________________________     .

Nu am spus: ________________________________________________________________ _________________________________________________________________________  .

2. Două noi tehnici puse în practică săptămâna aceasta:

Situația1:____________________________________________________________________________________________________________________________________________   .

Tehnica folosită: ___________________________________________________________ .

Reacția copilului: ___________________________________________________________ .

Reacția mea: _______________________________________________________________.

Situația2:__________________________________________________________________________________________________________________________________________   .

Tehnica folosită: ___________________________________________________________ .

Reacția copilului: ___________________________________________________________ .

Reacția mea: _______________________________________________________________.

3. Un bilet pe care l-am scris: ___________________________________________ .” (p. 71)