De ce am vrut să devin educatoare

Fiecare om are un vis. Fiecare vis naște speranțe. Este curios cum visul este premisă și finalitate în viața omului. Lupta pentru realizarea visului devine conținutul existenței noastre. Fiecare s-a născut să întregească universul uman. Noi, educatorii, ne-am născut cu dragoste de copii și cu dorința de a dărui.

Visul din copilăria mea a devenit realitate când am ajuns în grădinița unde lucrez de 10 ani, plină de emoție la gândul întâlnirii cu copiii. Am știut că am misiunea de a-i ajuta să își formeze personalitatea, de a-i însufleți, de a-i motiva, de a-i face să învețe cu bucurie,

Educatorul este începutul unei povești, o poveste pe care ajunși la maturitate copiii de astăzi o vor scrie singuri. Și depinde de el, într-o mare măsură, ca povestea să fie una frumoasă.

Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui dascăl, cele mai multe fiind subiective, reflectând părerile fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe mine să îmi  doresc să aparțin acestui mediu este iubirea necondiționată față de copii, este plăcerea de a fi cea care le ține pumnii mici atunci când nu pot să țină o un creion, de a fi cea care le întărește încrederea în forțele proprii și îi ajută să își găsească identitatea, cea care le alină durerea și le șterge lacrimile atunci când le este greu să se despartă de părinți la sosirea în grădiniță. Alături de ei, pornesc, în fiecare zi, într-o nouă aventură de explorare: a mea, a lor, a realității.

“Arta” de a fi educator este minunea de a ne oglindi zilnic în ochii copiilor. Ochișorii unui copil îți pot „spune” multe: uneori ești zâna bună, alteori ești și vrăjitoarea cea rea dar ești mereu cea care alină durerea și șterge râurile de lacrimi, precum și „prietena” de care cei mici au atâta nevoie! Și-atunci se întâmplă o minune! .. minunea de a fi educatoare! Rolul fiecărei educatoare este de a și-l face pe copil partener în lungul proces de învățare. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.

Dacă întrebăm copiii cum ar vrea să fie educatoarea lor, ei ne vor  răspunde, desigur, “frumoasă și bună”. Chiar dacă nu seamănă cu “zâna bună”, ea îi poate fermeca printr-un zâmbet sau printr-o privire încărcată de dragoste, prin calități deosebite, prin vocea blândă și copiii o vor considera drept cea mai frumoasă și cea mai bună educatoare din lume.Blândețea, înțelegerea, răbdarea , dragostea sunt sentimente fără de care o educatoare nu se poate apropia de micuții “elevi”, nu-i va putea înțelege, nu se va putea face iubită.

Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece simți că vrei  să fii pentru alții ceea ce au fost și profesorii tăi pentru tine. Un dascăl bun este acea persoană care dovedește, în egală măsură, umanism și dragoste de copii (în special), spirit de obiectivitate, dreptate, principialitate, cinste, corectitudine, răbdare, optimism, modestie, stăpânire de sine. La acestea se adaugă și calitățile aptitudinale (empatie, organizare). Un dascăl bun este cel care are conștiința responsabilității și a misiunii sale, care înseamnă să arzi ca o lumânare pentru a-i lumina pe alții, adică să te dăruiești în totalitate, în mod dezinteresat, să fii oaza de verdeață într-un deșert nesfârșit sau sarea în bucate. Dacă un educator și-a ales cariera didactică simțindu-se chemat pentru aceasta, dacă  iubește copiii și se simte autorealizat atunci când îi ajută să se dezvolte, dacă își prețuiește propria muncă și pe sine, dacă aspiră la perfecționare didactică și la măiestrie în relația cu elevii, dacă este satisfăcut de propria activitate, atunci nu va fi doar fericit, ci va fi educatorul viitorului, de care societatea are nevoie.

Și dacă la sfârșitul fiecărei zile te privești în oglindă și vezi portretul unui dascăl prezentat mai sus, poți spune cu mândrie: Misiune îndeplinită! Continuă!